Vecinica

July 26th, 2010 | Posted by Vecinica

…şi-o mai aştept şi pe a treia ca să pot să intru în toamnă cu moralul ridicat.

Mi-am setat obiectiv pe vara asta: să ajung în fiecare lună la mare. Până acum mi-a ieşit, pentru august trebuie să-mi mai verific încă o dată portofelul şi să-mi rezolv dilema existenţială: a face cerere de concediu sau a nu face cerere de concediu. Să plec la mare sâmbătă ca să mă întorc duminică parcă mai tare îmi zgândăr năravul decât să mi-l ostoiesc.

În iunie am fost în 2 Mai, ajunsă puţin la saturaţie de Vamă şi cu gândul că oricum vor fi nori. Busu s-a înşelat în schimb, iar eu m-am pricopsit cu un semi-bronz, semi-roşeaţă care-au trecut odată cu săptămâna de ploi ce a urmat. Nu mă plâng că escapada n-a fost bună, dar liniştea cu care m-am îmbuibat 30 de ore în staţiunea românească n-a compensat cu oboseala a 10 ore petrecute pe drum.

În iulie (adică de joi până ieri) am fost la Nisipuri, în Bulgaria. Da, exact, acolo unde se duce tot românul să bage-n el la all inclusiv. Şi da, la all inclusive m-am dus. N-am avut chef de nicio vacanţă culturală în care s-alerg de să-mi înghit sufletul şi sincer, între noi fie vorba, nici nu mi-am permis, pentru că n-am putut să-mi rezerv nimic din timp, deci preţurile-mi depăşeau cu mult bugetul. Aşa că am ales să stau degeaba 4 zile, să nu-mi bat capul cu “dar azi ce obiective trebuie să bifăm?”, iar singurul ţel ce l-am avut a fost să uit. Să uit de campanii, pisici roşii, status, facebook, deadline, site-uri, timesheet-uri. N-am putut să mă abţin să nu vânez numărătoarea de Mitsubishi, dar a fost un sport plăcut, căci aşteptările mi-au fost depăşite. Cât despre bulgari, numai de bine. N-am întâlnit chestii care să mă impresioneze (condiţiile şi serviciile le ştiam), dar nici lucruri care să mă şocheze – cum mi s-a întâmplat în Mamaia unde am ţinut morţiş să merg la întoarcere, pentru că nu mai fusesem de cel puţin 5 ani. Prin comparaţie cu România, nisipurile bulgăreşti chiar sunt mai aurii, din multe puncte de vedere.

După ce te îndopi cu-atâta foarte-bine în concediu, lunea la muncă e-o tristeţe generală. Noroc că n-a fost soare pe cer, căci probabil letargia de azi ar fi fost şi mai adâncă.

Read Users' Comments (0)

July 26th, 2010 | Posted by Vecinica

Vaaai, când mă uit de cât timp n-am mai scris pe blog, jur că mă apucă de-un picior ideea să renunţ la el. Dar zău c-aş şchiopăta ştiind că nu mai este. Dar nici aşa, să-l ţin ca să ştiu că-mi este companion la vremuri de restrişte, nu-mi convine! Nu ştiu deloc cum să fac să-l ţin viu, cu perfuzii şi vorbe bune nu rezistă, am văzut eu.

Una peste alta, azi am salvat celălalt proiect al meu. Mi-am găsit (sau s-a găsit singur) un colaborator pe copywriteri.ro. Nu-s nici eu sigură dacă l-am luat sau a venit el singur, pentru că situaţia a stat cam aşa: acum vreo 2 luni mi-am dat seama că n-am cum să mă ocup singură de site, pentru că n-am prea mult timp disponibil să-i aloc. Mi-am dat seama că am două variante…fie moare treptat (cum din păcate observ că se întâmplă cu blogul ăsta), fie caut pe cineva care să fie dispus să scrie din când în când articole. Prima variantă nu-mi şedea bine, normal, aşa că instant mi-a şi venit în minte numele unei fete cu care vorbisem în repetate rânduri prin intermediul site-ului. Zis şi nefăcut: n-am luat atitudine, nu i-am propus nimic, am stat şi-am aşteptat de la Guvern să se mărească ziua cu încă 3 ore (minim – să am şi eu timp, când ajung seara acasă, să hrănesc pisica, să fac duş şi să scriu şi pe site).

Daaaar, cum aşteptarea moarte n-are (aşa mi-a venit să zic acum, pun pariu că asta nu e vorbă înţeleaptă), uite că m-am şi trezit în inbox cu un mail de la respectiva fată care-mi propunea cam acelaşi lucru: să scrie pe site din când în când informaţii pe care le-a acumulat elaborând licenţa (pe un subiect de copywriting, normal) şi despre alte te-miri-ce-campanii au mai făcut alţii. Mi-am zis că asta mi-e soarta şi că, dacă potrivirea a fost atât de mare, atunci aşa trebuie să fac: să-mi iau colaborator şi să împart responsabilităţile şi satisfacţiile cu cineva.

Acel cineva, pe numele ei Oana Filip, este o fată foarte simpatică din Iaşi care vrea să facă lucruri bune, noi, interesante. E pasionată de publicitate şi are destul entuziasm şi nebunie încât să vrea să pornească pe drumul ăsta. Eu îi mulţumesc pentru faptul că, pe propria răspundere, s-a băgat într-un lucru destul de molipsitor şi că, astfel, mă ajută pe mine să fiu mai împăcată cu mine că n-am omorât în faşă un proiect cu potenţial.

Sper din tot sufletul ca acest demers să fie cu noroc şi stea în frunte şi, totodată, pentru că împart responsabilitatea cu altcineva, sper să mă impusioneze şi pe mine să revin la împătimirea cu care scriam odată despre copywriting.

Read Users' Comments (0)

June 28th, 2010 | Posted by Vecinica

Săptămâna trecută am dat examenul de disertaţie şi-am luat 10. Odată cu nota asta, se încheie un capitol major din viaţa mea: şcoala. După 17 ani de tocit coatele pe băncile ei, ar trebui acum să număr beneficiile. Am trei diplome, ce fac cu ele? Probabil că nimic esenţial. Job am, plan cincinal am, ambiţia e cât cuprinde.

Mi-am cam dat eu seama, de-a lungul ultimilor ani, că sistemul de învăţătânt e cam degeaba. Adică, faci o şcoală, îţi dai silinţa să înveţi ceva din ea, dar fără muncă multă pe lângă, n-ai nicio şansă să acumulezi ceva realmente aplicabil. Plecând de la acest principiu, momentan nu mai intenţionez să mă mai apuc de niciun alt master sau doctorat, dar am o vagă senzaţie că la un moment dat mi se va face dor, aşa că nu spun niciodată, niciodată.

Read Users' Comments (12)

June 16th, 2010 | Posted by Vecinica

Ieri, la 18.10, am fost în direct la Radio Guerrilla şi am vorbit despre proiectul meu online, Copywriteri.ro. M-au sunat pentru că au descoperit ei site-ul şi au vrut să-l recomande în emisiunea LogOut cu Bogdan Şerban.

Nu insist asupra gradului de satisfacţie pe care mi l-a dat chestia asta, pentru că e de la sine înţeles. Şi asta nu pentru că mi-ar fi gâdilat ego-ul mare (deşi e şi ăsta un fapt cunoscut), ci pentru că este încă o dovadă că lucrurile făcute cu drag şi dedicare, ajung să fie apreciate şi de alţii.  Ca să nu mai zic de slăbiciunea mea pentru Guerrilla…

Aşa că, bucuroasă şi cu destule emoţii, am dat interviul în direct. Ce şi cum am zis, puteţi asculta în această înregistrare.

Am investit mult timp în acest proiect şi până acum mi-a adus numai lucruri bune, de la referinţe pentru jobul meu, prieteni preocupaţi de aceleaşi lucruri ca şi mine, până la mândria din ochii părinţilor şi oamenilor din jurul meu. Mă simt flatată. Mulţumesc!

Read Users' Comments (7)

June 14th, 2010 | Posted by Vecinica

Ieri a fost sfârşitul lumii. Ieri a plouat cu piatră, de s-au desfăcut şi cerul şi pământul, şi-au înghiţit, dintr-o suflare, tot ce-i mai tăcut pe lumea asta. S-a sfâşiat culoarea, s-a zgâriat obrazul, s-a terminat lumea. Acum e zgomot, dar nu se mai vede nimic. Cutia Pandorei a fost deschisă şi mie mi-e frică. Mi-e teamă de necunoscut, de cunoscutul trecut şi de izolarea iminentă. Sunt singură pe-această trăire şi tremur ca varga. Regret. Păreri de rău. Mi-asum.

Ochii se fluidizează, sufletul se scheletizează, picioarele se înmoaie, creierul se zbate, durerea se acutizează. Doar o autosugestie mai funcţionează. Şi eu mi-am dorit asta, dar nu sunt piatră, chiar dacă-s seacă acum de orice-a fost mai bun.  Mi-asum intenţia, acţiunile şi decizia. Doare să fii adult şi să afirmi. Doare să vezi resemnarea pe fresca unei fericirii trecute. Doare o ultimă îmbrăţişare ce n-a existat. Şi tot încerc să-mi amintesc cum a fost ultima picătură de sinceritate.  Aş vrea să mă îmbrăţişez şi să mă-ndrăgesc. Mi-asum tot.

Read Users' Comments (3)