2 porţii de soare
…şi-o mai aştept şi pe a treia ca să pot să intru în toamnă cu moralul ridicat.
Mi-am setat obiectiv pe vara asta: să ajung în fiecare lună la mare. Până acum mi-a ieşit, pentru august trebuie să-mi mai verific încă o dată portofelul şi să-mi rezolv dilema existenţială: a face cerere de concediu sau a nu face cerere de concediu. Să plec la mare sâmbătă ca să mă întorc duminică parcă mai tare îmi zgândăr năravul decât să mi-l ostoiesc.
În iunie am fost în 2 Mai, ajunsă puţin la saturaţie de Vamă şi cu gândul că oricum vor fi nori. Busu s-a înşelat în schimb, iar eu m-am pricopsit cu un semi-bronz, semi-roşeaţă care-au trecut odată cu săptămâna de ploi ce a urmat. Nu mă plâng că escapada n-a fost bună, dar liniştea cu care m-am îmbuibat 30 de ore în staţiunea românească n-a compensat cu oboseala a 10 ore petrecute pe drum.
În iulie (adică de joi până ieri) am fost la Nisipuri, în Bulgaria. Da, exact, acolo unde se duce tot românul să bage-n el la all inclusiv. Şi da, la all inclusive m-am dus. N-am avut chef de nicio vacanţă culturală în care s-alerg de să-mi înghit sufletul şi sincer, între noi fie vorba, nici nu mi-am permis, pentru că n-am putut să-mi rezerv nimic din timp, deci preţurile-mi depăşeau cu mult bugetul. Aşa că am ales să stau degeaba 4 zile, să nu-mi bat capul cu “dar azi ce obiective trebuie să bifăm?”, iar singurul ţel ce l-am avut a fost să uit. Să uit de campanii, pisici roşii, status, facebook, deadline, site-uri, timesheet-uri. N-am putut să mă abţin să nu vânez numărătoarea de Mitsubishi, dar a fost un sport plăcut, căci aşteptările mi-au fost depăşite. Cât despre bulgari, numai de bine. N-am întâlnit chestii care să mă impresioneze (condiţiile şi serviciile le ştiam), dar nici lucruri care să mă şocheze – cum mi s-a întâmplat în Mamaia unde am ţinut morţiş să merg la întoarcere, pentru că nu mai fusesem de cel puţin 5 ani. Prin comparaţie cu România, nisipurile bulgăreşti chiar sunt mai aurii, din multe puncte de vedere.
După ce te îndopi cu-atâta foarte-bine în concediu, lunea la muncă e-o tristeţe generală. Noroc că n-a fost soare pe cer, căci probabil letargia de azi ar fi fost şi mai adâncă.





