2 in 1

Ieri am cunoscut o fata ce-si purta iubirea intr-o cutie mov cu snur auriu.

N-o dezlipea de la piept, de frica sa nu-i fie furata…pe fata avea urme de lacrimi si mainile vinetii ii tremurau cu putere…Am privit-o in ochi, dar n-am vazut decat nisip in ei…parul ii era ciufulit si hainele sifonate. M-am apropiat de ea cu pasi marunti, ca sa n-o sperii, si am luat-o in brate. Pe loc, s-a facut mica si a inceput sa tremure si mai tare decat inainte. Nu si-a intors fata la mine, dar am simti stransoarea mainii ei pe bratul meu. O vedeam cu se topeste sub atingerea mea si cum din porii ei iese numai durere…

Am adus-o acasa si am asezat-o pe pat, dar ea n-a vrut sa stea. S-a dus intr-un colt al camerei, si-a strang genunchii sub ea, cutiuta mov la piept si a inceput sa planga. Simteam in ea cum se descompune de atata tristete si nu puteam sa fac nimic ca s-o ajut. Sufletul i se facea ghem si puteam sa-i vad amintirile, atat de translucida ii era pielea…vedeam franturi de imagini, auzeam linii melodice, simteam racoarea lacrimilor ei si galbenul surasului de altadata.

Priveam prin ea si vedeam ca moare incet incet…un val cenusiu incepea sa o acopere, dar ea nu se impotrivea…Lacrimile nu-i topeau decat sufletul si si-ar fi dorit sa mai asculte o data melodia aia…Dar nu putea auzi nimic, decat cuvintele lui, spuse cu jumatate de gura si pline de caldura…In ochi nu i se zarea decat nisipul ud si aminitirea primei imbratisari. Ar fi vrut sa poata sa-si exprime sentimentele mai bine decat o facuse, ar fi vrut sa dea timpul inapoi si sa reconstruiasca scena de scena filmul acela ciudat in care traise…Simtea pe piele cand prea rece, cand prea fierbinte si nu putea uita momentul cand el i-a pictat un sarut pe spate si cum buzele lui ii atingeau timid ploapele…Si-ar fi dorit sa fie un gand in mintea lui, atat cerea…sa fie o tresarire calda in mijlocul unei zile…sa fie oglinda in care el ar fi privit zi de zi…

Vedeam in ea cum i se prelinge visul si mi-ar fi placut sa pot sa i-l pastrez intr-un pahar si-apoi sa-l las sa curga in mare…Ea tinea ochii inchisi si mainile inclestate pe cutia mov…Nu mai tremura, dar pielea ei devenea galbuie, ca frunzele de toamna si simteam in jurul ei speranta. Se agata cu disperare de un cuvant al lui pe care-l retinuse in noianul din ganduri, si nu vroia sa creada ca totul e pierdut…Isi zicea cu litere mici ca increderea nu i-a disparut…

Fata ei devenea tot mai ciudata si cutia mov aproape ca ii scapa din maini. Ar fi vrut sa scape de povara ei si se intreba, tacut, de ce el nu a vrut-o…Ar fi fost mai simplu sa tina el cutia mov, pentru ca mainile lui sunt puternice, iar ea abia se mai tine pe picioare…Ar fi putut sa i-o dea lui cu imprumut si totul atunci s-ar fi legat intre ei cu snurul auriu…Lacrimile n-ar mai fi fost asa de fierbinti, zambetele ar fi venit pe neasteptate, dorul ar fi fost mai putin taios…Ar fi vrut sa-l tina de mana si sa simta pielea lui pe pielea ei, ar fi vrut sa-i mangaie parul noaptea si sa tresara la fiecare miscare a lui…Ar fi fost mai simplu daca el ar fi stiut toate astea…Dar ochii lui erau inchisi permanent si gura lui nu oferea decat placere…mierea de pe buze lui ii alina doar dorul, nu si tristetea. Sufletul ei se transformase atunci in fluture, dar el, din neatentie, grabit mereu s-o simta aproape, i-a frant aripa stanga si nici macar nu si-a cerut scuze.

Totul era de ieri… azi zacea trista in coltul camerei mele si nu-si dorea decat sa se trezeasca din amorteala si sa-i atinga cu piele urechea dreapta…sa-i sopteasca cu rasuflarea calda cat de dor ii e de el si sa-l roage cu genele dese sa o tina in brate la noapte…Visa sa-l duca pe plaja si sa-i arate ochii ei la lumina lunii. Visa sa o duca sub soare si sa o tina de mana… Visul ei avea o culoare frumoasa si o putere infricosatoare, dar nu stia incotro sa zboare…ii era frica sa nu gaseasca poarta inchisa si sa moara la picioarele lui…ii era frica sa nu devina firicele de praf in adierea vantului. Prins in itele complicate ale sufletului ei, visul o seca pe dinauntru…

Eu o priveam tacuta si durerea ei ma gadila pe spate…Cand cutia mov i-a scapat din mana si verzi licurici s-au pravalit de covor, am tresarit si am ingenunchiat langa ea, incercand s-o ajut…dar in momentul acela nefast, am simtit o racoare in vene si ochii mi s-au incetosat. Licuricii disparusera de pe covor si vedeam verde pe mana mea…

Fata disparuse din colt, dar ii simtea respiratia calda in interiorul meu…durearea ei ma intepa in carne, speranta ei ma ardea si visul ei colorat se zbatea in pieptul meu…o simteam parte din mine!

…privirea mea era in pamant…simteam miros de primavara… degetele mele reci tineau strans o cutie verde…in jurul meu nu auzeam decat “Forever Autumn”…

…si gandul meu zbura spre tine!