Searching…

Rătăceşte pe străzi fără noimă. În buzunarul drept îşi ţine pachetul de ţigări şi în cel stâng creionul cu vârf tocit. Îşi caută visul din uşă în uşă.

De câteva ori în trecut i s-a răspuns cu un zâmbet, alteori cu refuzuri totale şi dureroase. Dar el nu se lasă! Şi-a propus să-l găsească şi să pună mâna pe el. Faţa i s-a transfigurat şi a căpătat o nuanţă gri. Cearcănele au îmbrăţişat ochii. A fost un moment când a crezut că n-o să se mai ridice, că plumbul va atârna mereu la fel de tare ca în momentul când s-a făcut întuneric. Dar se înşelase. L-au durut gândurile, atât de tare încât credea că o să şi le smulgă ca să scape de ele, dar cu timpul s-a obişnuit cu permanenta zbatere şi a început să n-o mai simtă atât de acut. Acum se plimbă hai-hui cu gândul că, undeva, visul lui prinde contur şi că trebuie să se grăbească înainte ca acesta să-şi ia zborul spre altcineva. Zâmbeşte în colţul gurii şi îşi trece mâna prin părul umed. În mintea lui, viaţa i se desfăşoară monoton. El se vede pe sine plin de viaţă, dar restul îl percepe ca fiind gri şi prăfuit.

Inima îi bate cu putere de câte ori vede o umbră pe iarbă. Îşi întinde mâna şi încearcă să o prindă între degetele, dar se împiedică şi trupul greoi i se prăbuşeşte. Zâmbeşte din nou şi se ridică: data viitoare…oricum nu era visul lui! Se scutură de praf, îşi aprinde o ţigară, se uită de jur împrejur şi, bucuros că nu l-a văzut nimeni, merge mai departe. Nu e nerăbdător, doar că se teme să nu îl piardă. Dacă trece pe lângă el şi nu-l observă? Trebuie să stea cu ochii în patru şi să fie mereu pregătit să deschidă braţele să-l întâmpine. Dar până la acel moment, se mai lasă pradă tentaţiei. Mai întâlneşte câte o umbră translucidă pe care o ţine în braţe câteva minute, apoi îi dă drumul din nou în iarbă: ştie că nu e visul lui…Visul lui nu e gri şi nici atât de plăpând. Ştie că visul lui o să fie cald şi puternic, la fel ca şi el, căci visul lui e special.

Prins în hăţişul străzilor, se tot învârte în cerc de ceva timp şi capul începe să dea semne de oboseală. Genunchii se înmoaie şi pleoapele cad grele peste lumina din ochi. Se aşează pe o bancă şi se ghemuieşte, ţinându-şi picioarele la piept. Ţigara îi cade din gură şi se stinge pe iarba umedă. Mâinile lui se învineţesc, dar somnul e mult prea dulce ca să mai simtă şi durerea degetelor. Un tremur îi trece prin tot corpul şi simte cum se joacă cineva cu părul lui. E ca un arici moale şi-l face să râdă modul în care i se înfioară pielea când îl simte spre ceafă. Totuşi, plăcerea efemeră simte că-l distrage din căutarea lui asiduă. Dacă nu mai vede visul? Îşi miscă gâtul şi reuşeşte să scape de fiorul tremurat, apoi, când simte că mâna se apropie de obrazul lui, deschide gura şi o muscă cu putere până simte gust de sânge pe limbă. Zâmbeşte triumfator şi îşi dă ochii peste cap. Se întoarce la jocul de culori din mintea lui şi începe să caute disperat forma visului său. Se uită în stânga şi în dreapta şi, la un moment dat, simte pe umăr atingerea unor buze umede. Se uită, îşi atinge locul umed cu degetele: sânge!

Se trezeşte din reverie şi realizează că el stă ghemuit tot pe banca rece şi tare şi în jurul lui e noapte şi nicidecum joc de culori. Pe degete sângele e cald încă şi când ridică ochii din pământ, vede lângă el o umbră la fel de gri şi de translucidă, ca toate celelalte care-i mai trecusera prin braţe. Doar că buzele îi erau umede şi roşii, iar de pe mâna dreaptă i se prelingeau stropi de sânge. Umbra îl făcuse să râdă şi-l alintase aşa cum credea că o va face doar visul lui…Sau poate ea era visul lui…Se uită mirat în urma ei cum pleacă. Simtea nevoia s-o urmeze, să afle dacă nu cumva visul lui se transfigurase într-o umbră ca să-l  păcălească, dar ideea că ar fi putut să afle că tocmai el şi-a rănit visul, îi transformă pe loc picioarele în plumb greu. N-a putut să se ridice. Şi-a aprins o ţigară şi a privit-o pe ea cum sângerează şi se duce. Dar pe limbă încă mai avea gustul amar şi cald al sângelui ei, care-i pătrundea în corp, în suflet, în minte. Iar îşi simţea gândurile grele şi negre, şi durerea revenea treptat în tot corpul. Realiză că tocmai se întâlnise cu visul lui. Nu el l-a găsit, ci a venit pur şi simplu, fără ca el să facă ceva. Îl lăsase să plece. Îl privise cum se îndepărtează. Mai mult de atât, îl însângerase…Regretul îi inundă sufletul. Îşi lăsă capul să cadă în palme şi din ochi i se prelinse o lacrimă. Prea târziu…