Laşi tot şi fugi?
Când te simţi ameninţat şi nu mai ai arme cu care să întreţii lupta, ce faci? Arăţi celorlalţi că ai epuizat arsenalul? Te predai? Îngenunchezi în faţa lor şi plângi? Îţi arăţi slăbiciunea? Ceri iertare? Spui adevărul? Analizezi concluziile care decurg din înfrângere?
Nu… N-ai să faci nicodată aşa… Nu o să te lase orgoliu, chiar dacă “lupta” e doar o joacă de copii şi “arsenalul” e reprezentat din replici acide…
Îţi spun eu ce ai să faci…ai să întorci spatele şi ai să fugi, fără să te uiţi în urmă, fără să te ajungă strigătele celorlalţi, regretele lor, spaima lor… Ai să închizi ochii şi ai să fugi până la epuizare, până ai să cazi şi o să plângi…până o să te descarci şi o să scapi de tensiunea acumulată…
După, o să te scuturi, o să-ţi aranjezi părul ciufulit şi o să-ţi spui în sinea ta că eşti mai puternic, că nu-ţi pasă, că nu te cobori la nivelul lor, că a fost doar o iluzie durerea din piept…O să-ţi instalezi pe chip zâmbetul rece şi ironic şi o să porneşti din nou la drum…
Te vei întorce de unde ai plecat în fugă, cu o atitudine detaşată, arătând că nu-ţi pasă… Dar ochii care te vor privi la întoarcere vor ascunde un regret, o urmă pe care tu ai lăsat-o atunci când, în fuga ta nebunească, nu le-ai auzit strigătul…
sa nu fugi lasand totul…si stiu k nu o sa fuga lasandu-te asa…te iubesc pui
sau ar trebui sa te intrebi daca nu cumva lupta pe care o duci e o iluzie
nu duc eu lupta…:)
El duce lupta. Eu incerc sa il opresc din fuga lui nebuna. Spune ca ma iubeste, si tocmai din cauza asta il cred cand spune ca il doare. Zicea ca… datorita mie prinsese iar incredere in oameni si simtea ca poate face absolut orice, ca e invincibil si ca totul ii poate iesi bine. Iar eu, chiar daca inconstient, am luat o foarfeca intre maini, care mai era si tocita pe deasupra si… i-am taiat aripile. Visam urat, nu stiam ce fac. Acum nu mai crede iar in nimeni si e numai vina mea… Zi de zi ma trezesc cu o frica imensa ca ar fi putut sa dispara, ca s-ar putea sa nu il mai gasesc acolo. Am o relatie cu mine insami, pentru ca suntem una si aceeasi persoana. Simt cat il doare, ii simt durerea in piept atunci cand isi musca buzele. Simt un nod in gat atunci cand inventeaza motive sa nu ne vedem “azi” si nu pot sa nu ma gandesc cu fiecare noua clipa ca… L-am pierdut. Nu stiu daca motivul lui e suficient pentru a strica tot ce era frumos intre noi. Am inceput sa “ne distrug” pe noi, el imi continua treaba. Si ma intreb… E oare prematur sa zic ca gata, am distrus tot?… Ca niciodata nimic nu va mai fi la fel? El a zis ca… Daca eu am putut sa il fac sa creada o data, o sa reusesc sa o mai fac o data… Dar ma simt asa slabita… Vreau doar sa stiu ca nu lupt cu morile de vant… Ca nu e totul in zadar…
El duce lupta. Eu incerc sa il opresc din fuga lui nebuna. Spune ca ma iubeste, si tocmai din cauza asta il cred cand spune ca il doare. Zicea ca… datorita mie prinsese iar incredere in oameni si simtea ca poate face absolut orice, ca e invincibil si ca totul ii poate iesi bine. Iar eu, chiar daca inconstient, am luat o foarfeca intre maini, care mai era si tocita pe deasupra si… i-am taiat aripile. Visam urat, nu stiam ce fac. Acum nu mai crede iar in nimeni si e numai vina mea… Zi de zi ma trezesc cu o frica imensa ca ar fi putut sa dispara, ca s-ar putea sa nu il mai gasesc acolo. Am o relatie cu mine insami, pentru ca suntem una si aceeasi persoana. Simt cat il doare, ii simt durerea in piept atunci cand isi musca buzele. Simt un nod in gat atunci cand inventeaza motive sa nu ne vedem “azi” si nu pot sa nu ma gandesc cu fiecare noua clipa ca… L-am pierdut. Nu stiu daca motivul lui e suficient pentru a strica tot ce era frumos intre noi. Am inceput sa “ne distrug” pe noi, el imi continua treaba. Si ma intreb… E oare prematur sa zic ca gata, am distrus tot?… Ca niciodata nimic nu va mai fi la fel? El a zis ca… Daca eu am putut sa il fac sa creada o data, o sa reusesc sa o mai fac o data… Dar ma simt asa slabita… Vreau doar sa stiu ca nu lupt cu morile de vant… Ca nu e totul in zadar…
Il iubesc si ma iubeste… Dar e oare asta de ajuns?…
Il iubesc si ma iubeste… Dar e oare asta de ajuns?…
Nu cred ca e totul in zadar, dar trebuie sa-l intelegi si pe el si situatia in care l-ai pus, chiar si involuntar, cum zici tu…nu e o tragedie, stiu, dar pe el il doare si banuiesc ca nu numai ce ai facut, ci faptul ca nu i-ai spus…Va mai trece ceva timp pana sa-si recapete increderea in tine si in relatie, dar eu zic sa nu abandonezi lupta, indiferent daca simti ca dai peste mori de vant…Macar sa fii impacata cu tine ca ai facut tot ce ti-a stat in putere pt a salva ce aveti! Intelege-l si fii alaturi de el, chiar daca el pare a fi mai distant acum…
Desi ar trebui sa fie de ajunsa iubirea, stii si tu ca nu e adevarat…conteaza si contextul si oamenii implicati…In cazul vostru nu stiu daca e de ajuns ca sa puteti trece peste un moment ca acesta…cred ca mai e nevoie si de intelgere, rabdare, timp…Asa cred eu…Dar daca intr-adevar exista sentimente intre voi, totul se va rezolva…Take care!