O permanentă primă întâlnire

Aş vrea să schimb situaţia care apare după ceva timp, când nu mai simţi nevoia să impresionezi, să priveşti în viitor, cantonându-te în prezentul pe care nu-ţi vine decât să-l critici…Şi eu ajung să mă comport ca toată lumea, din păcate, când, în realitate, ar trebui să fiu diferită…Nu perfectă, dar diferită de tot ce a fost sau va fi în viitor… Scuza care-mi vine la îndemână e că sunt om şi mă las copleşită de trăiri de moment şi, mai mult, acţionez sub impulsul lor…iar asta mă face să fiu la fel ca ceilalţi, o oarecare…

Mi-aş dori ca viaţa mea să fie o permanentă primă întâlnire, chiar dacă persoanele nu se schimbă…Să fie mereu curiozitate, timiditate, nou, interes, urechi ciulite şi atenţie nemăsurată…Nu mă refer la abureala de început sau la măştile frumos lustruite… nu caut să fiu minţită, doar ca să nu-mi dărâm turnul de fildeş, nu, nu asta…Dar ador starea aia în care nu există nimic în comun şi fiecare vine cu un bagaj propriu şi se realizează un schimb…Acel sentiment pe care l-am trăit acum câteva luni, când nişte pereţi albaştri m-au făcut să zic “ok, da, cred că poate fi ceva…”, deşi nu aveam încă nici un motiv serios…