Prolog

Un fluture încearcă să-şi vadă ambele aripi simultan..nu poate! Se coboară pe pământ şi tace…apoi pleacă…

Actul I

Nu îmi place să mă comport aşa cum se aşteaptă lumea să mă comport…

N-am făcut ce se aştepta să fac, dar pentru asta o să mă ţină minte, ai să vezi…Nu înţeleg cum un conglomerat de trăsături perfecte ajunge să cerşească ceva…

Este mult prea departe, a urcat deja 26 de scări, acum o urcă pe-a 27…nu pot ţine pasul…Mă împiedic de gânduri…

Aş fi putut să-l desenez cu sentimente… dacă m-ar fi inconjurat alte lucruri decât cele care mă înconjoară…sau dacă prezentul său ar fi fost mai puţin agitat decât este…Dar asta e realitatea şi nu pot s-o neg…Păcat, cred că ar fi putut fi frumos.

Teatrală ieşirea din scenă atunci când replicile s-au epuizat…

Actul al II-lea

Noaptea trecută, 26 spre 27, am ucis un vis…l-am adus în realitate…

Am schimbat o culoare pe o altă culoare…s-au contopit…

M-am lăsat dusă de o barcă fără văsle…aşa, prin mijlocul pustiului…pustiul meu…

“Pleacă, mă intimidezi…”
“Rămâi, dar altfel…”

Epilog

Chiar dacă sunt fluture, n-am fost omidă…Nu sunt Mama-Omida, deci, nu ştiu ce va urma…