40 de trepte

E ciudat sentimentul de dor de cineva chiar dacă acel cineva îţi este în preajmă. Poate nu e dor, poate e doar senzaţia că mereu e prea pe goană, prea puţin, prea convenţional, prea pe furiş, prea pe tăcute…

E la fel de ciudat şi faptul că sunt doar 40 de trepte ce stau între noi şi doar 5-6 metri şi, totuşi, ne vedem şi ne simţim atât de puţin…

Dar e frumos…pentru că e acasă…şi oraşul e mic şi peste măsură de aglomerat…şi pentru că ne plimbăm juma de oră ca să găsim un loc la o cafenea şi sfârşim tot într-o plictiseală anostă sorbită dintr-un pai…Dar suntem noi…doi…şi restul pe lânga noi…