18 ianuarie

E cel mai important bărbat din viaţa mea, cu siguranţă!

E cel care m-a văzut încă din primele clipe de viaţă, care m-a protejat toată copilăria şi m-a suportat toată adolescenţa! E bărbatul care mereu glumea că mă va urmări în discotecă când voi fii liceană şi că-l va arunca de la etaj pe “cercelatul plin de tatuaje” pe care-l voi aduce acasă (ce gusturi credea el c-o să am)! E omul care mă poartă prin discuţii infinite şi care ştiu că mă aşteaptă mereu acasă cu măsline negre şi mari. E cel care, prin tăcerea lui aparentă cu mine, coase şi descoase iţele încurcate ale discreţiei mele (prin intermediul mamei, normal)!

El e bărbatul care-mi desenează mărţişoare online de 1 martie şi-mi trimite primul meu pachet cu mâncare din studenţie (şniţele, dom’le!). E cel care mă conturează cu privirea-i plină de dragoste şi mă învaţă să caut mereu în dicţionar cuvintele pe care nu le ştiu! E parcimonios în aparenţă, dar eu-l iubesc mult pentru că-mi recită Nichita Stănescu la telefon înainte de examen!

La Mulţi Ani, tati! Asta e pentru tine, cadou din partea mea:

“Du-mă, fericire, în sus, si izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfirşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.

Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!
Două cântece diferite, lovindu-se amestecându-se,
două culori ce nu s-au văzut niciodată,
una foarte de jos, intoarsă spre pământ,
una foarte de sus, aproape ruptă
în înfrigurata, neasemuita luptă
a minunii că eşti, a-ntâmplării că sunt.”