Prima zi de om de 22 de ani

Ziua mea n-are cum să ţină doar o zi, asta-i clar, aşa că am ştiut din start că nu e posibil să simt toată fericirea aferentă, venind buluc spre mine. Asta a fost ieri, dar evenimentul nu se opreşte aici!

M-am trezit ieri la 9 fără ceva cu un tip în faţa uşii care-mi aducea un buchet mare de flori colorate şi-un muţunache roz (pe care-l cheamă Paul, fără să am eu vreo contribuţie). Am rămas mască când l-am văzut…erau de la ai mei părinţi cu dedicaţie frumos scrisă pe o felicitare.

Ziua a continuat cu câteva ore în câmpul muncii pentru siguranţa şi buna desfăşurare a celui mai mare eveniment ever din România (nu vă spun acum detalii, o să revin mai târziu). Am scurtat atribuţiile cu care eram datoare, ca să dau fuga la Unirii să mă întâlnesc cu mami şi tati care mi-au făcut surpriza să vină în Bucureşti să fie cu mine de ziua mea (recunosc că am cam stricat bucuria surprizei, propunând eu de cu o zi înainte să vină să mă vadă, deşi şi ei intenţionau asta…na, ştiu, eu aştept surprize din partea altora, dar mi le stric singură când în loc să le aştept, le propun spre realizare). Am fost la Caru’ cu Bere unde am gustat toate tipurile posibile de carne (mi-am făcut norma pentru doi ani de proteine) şi am băut vin (cam mult, recunosc ), apoi am încheiat totul în mod festiv cu cremă de zahăr ars, my favourite!

Spre seară eram deja prea obosită şi prea ameţită de la vin ca să mai gândesc clar şi-am ţinut-o dintr-un taxi în altul încercând să mă bucur de ziua mea: nu mi-a reuşit. Cred că băutura, în loc să-mi aducă starea aia de euforie pe care o găsesc toţi, pe mine mă deprimă. Da, ştiu, nici eu n-am fost prea clară în planuri şi intenţii (n-aveam nimic programat), dar sincer aşteptam de la alţii să mă ia pe sus cu entuziasmul lor. La urma urmei am realizat că era doar ziua mea, nu şi a altora, şi eu trebuia să mă simt în al 9-lea cer şi să fiu fericită, nu ei. Oricum, aş putea spune că fost un eşec seara, dar am realizat un puzzle foarte alambicat, care mi-a mai stors câteva lacrimi de telenovelistă panicată de faptul că face 22 de ani şi lumea nu se exaltează pe lângă ea, sărbătorind evenimentul în stil mare. My mistake!

Cele 24 de ore s-au încheiat repede, nu tocmai cum mi-aş fi dorit, dar de azi o iau din nou din loc pentru că trebuie să-mi serbez cei 22 de ani şi cu altă lume…multă altă lume! O să revin cu povestea, pe măsură ce ea se derulează pentru mine!

Până atunci mă duc să-mi trăiesc cei o sută de ani ce mi-au fost uraţi!

Poze AICI!