Atât de jos..

Cum ai ajuns tu tocmai acolo…atât de jos? Cum ai pierdut gustul cremei de zahăr ars?
Ştiu, eu te-am coborât…cu verticalitatea mea şi principiile peste care nu trec…şi c-un orgoliu crescut, dar cu mândria lipită drept în fruntea capului ce-l ţin mereu sus!
Acum, trăgând linii, ştiu că am rămas cu nenumărate lucruri…ştiu cum am evoluat şi-n ce aspect…ştiu să mă definesc pe mine prin perspectiva asta… am învăţat multe, chiar fără să-mi dau seama, mi le-am însuşit şi cu toate astea le pot filtra şi pot spune cu siguranţă că de acolo vin…M-am tot întrebat dacă ar mai fi ceva în plus de acumulat…dar răspunsul îmi apare “nu” pe neonul raţiunii, niciodată stins…nu, mai ales în matricea asta fără + sau – infinit, doar cu limitări!
Un singur regret mă face să merg ca racul…Timpul mi-a fost prea scurt… atât de scurt, încât, în realitatea mea, nici n-ar merita să-l notez undeva: ar trebui să-l şterg c-o cârpă, ca să-mi las curată memoria…Dar n-am cum, oricât de scurtat la capete a fost, mi-e întipărit în personalitate…aşa că rămân “eu” cu ce-am adunat în porii mei, în gândurile mele, în vene mele, de la tine…iar tu rămâi acolo jos, plecat de mult din ochii mei…

Am o mica nelamurire, ma simt ca pe un tal bine egalat…cand in stanga; cand in dreapta. Pana la urma te plimbi din nou cu nasul pe sus?:D
Nu sunt nici pe departe o fata bine echilibrata in probleme ca astea…dar de data asta si-n aspectul asta, talul s-a inclinat intr-una din directii..si e jos de tot! atarna aproape de pamant!
Iar eu, da, umblu cu nasul pe sus, pentru ca nimic n-a reusit sa-mi stirbeasca imaginaea mea in ochii mei…:)
love the attitude
stii, “nasul pe sus” te poate tine departe de oameni deosebiti
wild wild angel
“love the attitude” /:) ?…mai citeste blogu inca o data…:-??…
“Iar eu, da, umblu cu nasul pe sus, pentru ca nimic n-a reusit sa-mi stirbeasca imaginea mea in ochii mei…:)”…strici tot blogul cu replici deastea…:-?…u’re fucked up like all of us…astea’s replici d genu…hai k..desi am eu degetul d la picior mai mic decat Ioana vecina d la parter..nu ma intereseaza..nu..nu…nu…nu ma intereseaza..tot al meu e mai frumos..:((…si dimineata urmatoare dai replici de genu chiar dc nu le crezi si nu te reprezinta..dar doar vrei sa uiti d marimea degetului tau d la picior.caaaaaaaaand,,gandirea normala si buna pt spirit:) ar fi..degetul meu..chiar dc e mai mic are farmec si sunt sigura k s potriveste labei piciorului meu..acum hai sa ma duc in mall sa-mi iau niste sandale.:D..sooo..the idea..u’re 2 smart to be arrogant or frustrated. :* / vin din bar deci nu’s prea coerent..dar..oricum..sa nu t prind cu vreo replica “inteligenta”..pt k e un comment prietenos dc stai si analizezi bine.
btw….fff nice ultima poza in topul negru:P..ma rog..n-are relevanta..dar..nah..:D..
poate commentu nu aviza blogu…just maybe /:)