ve

Pentru câteva minute s-a oprit respiraţia în loc. Se terminase drumul spre sinapse şi se făcuse prăpastie. Ăsta, aerul, mai împiedicat din fire, şi-a dat cu stângul în dreptul, apoi a plonjat în gol şi mi-a aruncat în vene un nor de praf. Nu prea i-a păsat de mine, aparent. Dar s-a adunat de prin craterele prăpastiei, s-a rotit pe vărfuri, a făcut o acrobaţie si s-a întors. Tot el a întors colţurile gurii mele în sus, ca un zâmbet pe faţă. Cică nu se mai împiedică de acum, că-şi leagă şireturile.. de mâinile mele. Mai mult, de azi îl voi supraveghea de-aproape, ca să fiu sigură că nu mai dispare. O să facem echipă bună, pentru că eu-s sângele cu care aerul se joacă toată ziua.