Dar
E una din puţinele dăţi când sunt altruistă, sufocându-mi egoismul caracteristic cu o plapumă nouă de spumă, îmbibată în bucuria dăruirii. Mi-am dat seama că a dărui provoacă o plăcere la fel de mare cu a primi. Abia aştept să văd reacţia şi să prind între degete acel moment sublim de neaşteptare. Surpriza.
Ai mei tot spun să nu-mi cheltuiesc banii pe pe cadouri pentru ei. Mama chiar glumea că ar fi interesant să-mi iau eu tot felul de chestii şi apoi să le prezint în faţa familiei ca fiind cadouri pentru ei: “aceasta rochiţă pe care mi-am cumpărat-o este ca un cadou pentru tine, mamaie; aceste cizme sunt cadou pentru tine, tataie, dar sunt mărimea mea; acest laptop mi l-am luat mie, dar e ca un cadou pentru mama, care se bucură pentru mine, iar maşina din faţa blocului e a mea, dar ratele le va plăti tata, drept cadou”. Şi uite aşa, toată lumea ar fi fericită: ei că mă văd pe mine fericită şi eu că mă capăt cu toate chestiile. 
) Tot nu ştiu ei ce să-mi dăruiască de Crăciun. Aşa s-ar rezolva problema!
Dar nu, şi anul acesta o să le dau cadouri şi-o să mă bucur de ele împreună cu ei!
Pai pana si bucuria pe care ti-o provoaca actul de a darui e tot o umbra a egoismului
stiu, am realizat in timp ce scriam, dar n-am vrut sa stric momentul.
Ma intreb insa: Esti mai egoist atunci cand nu daruiesti nimic sau atunci cand traiesti mandria aia pe care ti-o provoaca un dar dat cuiva?
eu cred ca avem dreptul sa ne bucuram de puterea si de placerea de a darui pe care le gasim in noi; de ce sa fim asa de complicati si scrupulosi? simplitatea si sinceritatea sunt mult mai de pret.