Întâlnirea

Marea dezvăluire. Există! Se aşteptau să fie aşa, dar s-au bucurat ca şi cum n-ar fi prevăzut persoana şi momentul. S-au arătat interesaţi, au cerut detalii, au ascultat cuminţi şi şi-au dorit să fie bine pentru mine.

Trei zile mai târziu: Marea Întâlnire. Proba de foc. Doi magneţi. Fie se atrag, fie se resping brutal.

Ştiam că unul dintre ei va fi timid şi nevorbăreţ, din cauza emoţiilor. Ştiam că celălalt va fi expansiv şi vorbăreţ, tot din cauza emoţiilor! Teritoriul a fost cercetat încă din momentele pre-întâlnirii: un cap la geam, privind în zare. Un alt cap, la un alt geam, privea cu dor şi încerca să-şi găsească locul…de parcare. Uşa se deschide, flori, vin roşu, mishto-urile încep să curgă, testele se dau spre rezolvare, glumele provoacă râsete. Ne aşezăm cu toţii la masă, vorbim, glumim, eu mă liniştesc, el începe să se dezgheţe. Ei se simt bine. Noi ne simţim bine.

El l-a testat în modul lui amuzant, ţinându-şi promisiunea din adolescenţă, dar sărind peste partea cu aruncatul de la geam.

Clar magneţii nu s-au respins: s-au plăcut! Cele două părţi importante din viaţa mea, părinţii mei şi iubitul meu, s-au cunoscut oficial.

Tata mă adoră, ştiu, ar face orice ca mie să-mi fie bine. M-a făcut să mă simt fericită, acceptându-l pe el şi primindu-l atât de cald şi cu atâta familiaritate. Mama mă iubeşte, ştiu, şi a încercat să accepte gândul că plec mai devreme pentru că vreau să fiu şi cu el. El…simte atât de mult cât să conducă 200+200 de kilometri ca să mă vadă şi să mă aibă lângă el.

Eu…sunt fericită!