Sinapsele trecutului

Aş vrea să ştiu tot ce-a fost în urmă. A ta.

Cum aţi râs împreună, cum aţi iubit, cum aţi construit, cum aţi visat, cum aţi sperat, cum aţi alintat, cum aţi dat cu piciorul, cum aţi imortalizat momentele pe bucăţi de hârtie, cum v-aţi jurat cuvinte mari şi efemere, cum v-aţi privit ochi în ochi deziluzia, cum v-aţi minţit viitorul, cum v-aţi imaginat că ar putea fi, cum aţi regretat că n-a fost să fie, cum aţi plâns şi-aţi jucat unul pe mormântul tristeţii celuilalt.

Aş vrea să disec în fâşii subţiri toată partea de creier ce ţine ascuns trecutul în sinapsele lui: să văd ce-ai văzut în trecut, să zgârii cu unghia până-l scrijelesc şi-apoi să torn alcool şi să suflu peste. O să doară şi o să uiţi! Să se dizolve în mii de secunde trecute, mii de măşti pe care le-ai purtat fără mine, care să zboare la prima respiraţie a vântului.

Aş vrea să ştiu tot, ca să-mi dau seama cât de asemănătoare e povestea ta şi-a lor cu povestea mea şi-a lor.