Trecere

Eram legată de-o mână cu cabluri negre şi roase, iar pielea se încreţise în jurul strânsorii. Ochii erau acoperiţi cu pânză gri, urât mirositoare, prin care se vedeau frânturi de realitate. Simţeam praf în urechi şi păru-mi era îmbâcsit de zgomot.

.

Vântul mă ocolea, dar îl puteam auzi cum vorbea copacilor de primăvară. “Minciuni amare” îmi ziceam în timp ce înghiţeam dulceaţa de vişine. Pipăiam lemnul ud al mesei şi încercam să găsesc paharul cu apă. L-am lovit din greşeală: piciorul drept mi-a fost inundat. Niciodată n-am fost atentă cu lucrurile casabile, dar de data asta ciobul mă pedepsea, înţepându-mă încet şi adânc.

.

Am aşteptat…câţiva ani îmi păru agonia! Număram respiraţiile şi împărţeam la patru expiraţiile. Vânam culori prin pânza uscată şi făceam scenarii cu un singur act. Mâna uscată care m-a tras brutal, a ştiut să mă aline apoi cu o strângere caldă. M-am simţit târâtă, deşi nu eram, dar mă lăsam purtată căci începeam să simt miros proaspăt de mai.

.

Când cârpa deveni leneşă pe faţa mea, roşu puternic mă ustură pe iris. Un soare părea că iese din pământ şi leagănă tulpinile firave. Un câmp cu maci mi-era covor cu vise. Genele s-au ruşinat şi s-au îmbrăţişat. Încheietura mâinii supuse a fost încolăcită de-un trup de mac în căderea mea. Părul s-a făcut una cu pământul şi ochii s-au deschis spre ruptura cerului. Colţurile gurii s-au ridicat.

.

…M-am odihnit.