You are here: Home > În Bucătărie > Reduceri

Reduceri

ele1

Azi am fost să-mi caut costum de baie. La reducere dacă se poate. Aveam o idee în cap referitor la ce vreau. Bineînţeles că mi-am luat cu totul altceva. La reducere, dar nu foarte mare. E frumos.

Tot probând haine, mi-am dat seama că sunt între mărimi, chestie care mă debusolează complet, căci nu mai înţeleg nimic. La unele haine sunt S sau 34, la altele M sau 36, dar sunt şi rochii care aproape îmi vin deşi sunt L. Am probat la un moment dat o fustă şi-o rochie din aceeaşi gamă şi material. Fusta M îmi era imensă. Rochia L îmi era doar puţin mare, dar asta pentru că era fără bretele.

Am vrut să-mi iau pantaloni scurţi, pentru vacanţa în care plec mâine seară. Am renunţat repede când mi-am dat seama că fie nu sunt genul de fată care să poarte pantaloni scurţi, fie nimeni n-a făcut până acum o pereche care să mă mulţumească. Parcă tot o fustă vine mai bine. Ori e calitatea de vină, ori culoarea, ori croiala, ori toate la un loc. Găsisem la un moment dat o pereche de pantaloni la Zara, nu foarte scurţi, cu dunguliţe gri, un material uşor şi de calitate, purtabili şi-n afara plajei, dar erau L, mult prea “încăpători” pentru mine. Asta e partea proastă a reducerilor: hainele sunt ieftine, dar mărimile mai sunt doar cele extreme: fie foarte mici, fie foarte mari.

Nu sunt omul magazinelor ieftine. Nu am răbdarea şi curajul să stau să scotocesc prin magazine de chilipiruri unde ştiu că aş putea să găsesc acelaşi gen de haine de la magazinele mari, dar mult mai ieftine. Mă sufocă magazinele aglomerate, cu haine aruncate peste tot, nearanjate pe categorii şi nesortate după mărimi. Aşa că azi, când am intrat într-unul de gen, întins pe două hectare, cu ameţeala în cap şi stomacul lipit de spate, am abandonat şi-am fugit repede acasă.

Mai încerc mâine.

Leave a Reply

*