Cum a fost la Madonna

Trec peste introduceri inutile şi spun direct: a fost un concert plăcut, dar nu extraordinar. Când ai aşteptări imense, e normal să fii puţin dezamăgit. Madonna e până la urmă un om şi un show ţinut de ea nu are cum să fie ceva nemaivăzut. A fost pur şi simplu un concert cu accente de spectacol, susţinut în condiţii acceptabile, pentru un public acceptabil.

Pentru mine un concert are două coordonate esenţiale: ce se întâmplă pe scenă şi ce se întâmplă în mulţime. În cazul acestui concert a existat o discrepanţă majoră între cele două, în sensul că pe scenă spectacolul a fost de nota 10, pe când în mulţime atmosfera a fost…cum să-i zic?…neinteresantă!

Să o luăm pe rând: Femeia asta merită tot respectul. Are 51 de ani şi se mişcă mai bine ca oricine altcineva, la orice altă vârstă. For God sake, a sărit coarda timp de 5 minute şi nu aşa simplu, ci cu o coregrafie (2 corzi se mişcau alternativ şi ea cu încă o fată săreau de rupeau podeaua!). E adevărat, n-a cântat 100% numai ea, a fost muuult backing vocals şi multe efecte de sunet care au scutit-o pe ea de mare efort. Cu toate astea, e de apreciat tot spectacolul de l-a făcut ea pe scenă.

Prima parte n-am înţeles-o deloc, concertul s-a deschis foarte aiurea, fără nimic impresionant, ba chiar puţin plictisitor. După vreo 20 de minute însă, când s-a schimbat şi a trecut la partea a doua – old school theme – mie mi s-a părut interesant. Cel mai electrizant moment a fost cel în memoria lui Michael Jackson când, absolut toată lumea a răbufnit ca un vulcan pe primele acorduri ale unei melodii de-a lui. A apărut pe scenă un tip îmbrăcat ca el care ne-a dansat pentru un minut.  Minunat!

Madonna a mai avut un moment interesant pe melodia “She’s not me” când pe scenă erau diverse sosii de-ale tinereţii ei cu care s-a tot pupat, imbâncit şi fandosit. Nu ştiam melodia, dar mi-a plăcut.

Mi-a mai plăcut şi melodia “Devil wouldn’t recognize you” şi jocul de lumini şi umbre. A creat atmosferă.

.

Dansul ţigănesc mi s-a părut de efect ca show, dar mulţi l-au luat ca pe un afront personal, că de, românii sunt complexaţi. Cu atât mai mult cu cât pledoaria ei pentru drepturi egale pentru minorităţi, înţeleasă prost de audienţă, a condus la un şir de huiduieli care nu-şi aveau rostul. Parcă suntem din junglă noi, românii. Urât! Spectacolul ei s-a încheiat cu un manifest pentru salvarea lumii, ingenios pus în scenă, dar fără ecou în faţa mulţimii care privea dar nu reacţiona.

Ce-i reproşez ei, la capitolul spectacol, este faptul că nu a interecţionat cu spectatorii: ea şi-a desfăşurat scenariu în treaba ei, pe scenă, fără să includă în prestaţie şi “dialogul” cu audienţa, chestie care s-a simţit.

Ajungând acum la cea de-a doua coordonată a concertului – atmosfera din mulţime – ei bine, aici s-a dat rateu. Foarte prost amplasată scena: din sectorul B nu se vedea nimic, dar nimic, din ce se întâmpla pe scenă. Noroc cu nişte ecrane amplasate mai aproape de B în care am putut vedea ce se întâmplă, dar din cauza cărora s-a stricat toată atmosfera: lumea în loc să stea cu capul întreptat spre scenă, stătea fixată pe ecrane. Parcă eram în faţa unui televizor cu volumul dat la maxim, urmărind o înregistrare dintr-un concert. Nici n-am simţit că Madonna era acolo, în faţa noastră, pentru că permanent am urmărit totul pe ecran. În condiţiile astea nici nu-i de mirare că n-a fost atmosferă: doar nu eşti nebun să sari şi să aclami în faţa unui ecran!

Per total, a fost ok, dar nu m-a impresionat aşa cum mă aşteptam. Am fost la concerte mult mai frumoase ca acesta, de unde am plecat zâmbind şi fredonând. Aici în schimb n-am regretat cei 120 lei, dar nici nu pot să zic c-a meritat aşteptarea de 6 luni.

Concertul Madonna e din categoria “I wanted to make a memory and I did it”. Atât.