2 zile – 5 obiective

Mi-am adus aminte de o vorbă a doamnei învăţătoare: “Înainte de a cunoaşte alte ţări, trebuie să cunoşti fiecare frunză din buchetul ţării tale” ). Eu aş zice altfel: “dacă n-ai bani de excursii în afară în fiecare weekend (şi sigur n-ai) suie-te în maşină şi cutreieră ţara, că n-ai ce pierde!”.

În weekendul ce tocmai a trecut am avut la dispoziţie o maşină, un GPS, benzină, nişte lei şi 5 obiective de atins:

• Castelul Peleş (Sinaia)
• Cetatea Râşnov
• Castelul Bran
• Peştera Dâmbovicioara (culoarul Rucăr-Bran)
• Sighişoara

Castelul Peleş îl mai văzusem când eram mică, dar nu mai ţineam minte impresiile pe care mi le-a făcut atunci. Mi-a plăcut opulenţa lui şi istoria păstrată atât de bine în obiecte – conglomeratul de lumi şi stiluri, puţin obositor, dar fascinant pentru o incursiune de 45 de minute. Domeniul respiră a verde vara şi cred că mi-ar plăcea să locuiesc pe acolo, măcar un timp ca să învăţ ce-nseamnă liniştea şi natura.

Cetatea Râşnov stă mândră şi ţanţoşă pe un deal dintr-un oraş învechit. De cum intri te întâmpină muzică medievală şi-o privelişte completă peste munţi, păduri şi case. Şi-a mai păstrat doar zidurile şi câteva locuinţe închise cu lacăte sau transformate în magazine de suveniruri, dar prin tot praful bătut de soare, merită să te plimbi agale şi să aduni în minte cât mai multe imagini de pus la păstrat.

Castelul Bran mi-l aduceam aminte perfect, dar am vrut sa merg din nou. Dezamăgirea a fost destul de mare când am găsit mulţimea de oameni dând năvală şi pozându-se în toate direcţiile, fete cu fuste scurte şi tocuri şi băieţi cu maiouri mulate şi ochelari de soare. Branul a devenit un obiectiv mult prea mediatizat şi marketingul făcut intens mi se pare mie că mai mult i-a luat din farmec. Branul este într-adevăr un punct important pe harta istoriei şi ascunde bine un trecut romanţat, dar de data asta parcă n-am văzut decât camere aproape fără mobilier sau doar cu câteva poze luate de pe google şi puse pe pereţi.

Peştera Dâmbovicioara – eu am insistat să ajung la ea, deşi era cale lungă de străbătut, pentru că nu mai fusesem decât o singură dată într-o peşteră unde am plâns de frică (eram în clasa a 4a şi peştera – Muierilor, cred – era plină de râpe şi scări improvizate şi alunecoase de care mi-a fost foarte teamă). A trebuit să mergem numai pe serpentine până în apropierea Rucărului şi apoi, când am intrat în Parcul Naţional Piatra Craiului, şoseaua s-a îngustat şi-am mers la braţ cu râul şi stâncile munţilor lângă noi. În peşteră am avut un ghid de 12 ani care ne recita frumos lecţia învăţată despre calcar, stalactite şi stalagmite şi diverse forme fosilice mai mult sau mai puţin fantasmagorice.

Când am ajuns la Sighişoara se făcuse deja noapte, aşa că ne-am cocoţat pe dealul Gării, acolo unde aveam rezervarea la pensiune şi-am admirat priveliştea oraşului luminat în muţenia lui. Dimineaţa am intrat în cetate şi ne-am pierdut printre casele vechi şi colorate, pe alocuri crăpate, dar pline de flori la geam şi istorie în aer. Am mâncat un dulce piure de castane pe care l-am savurat cu o cafea tare şi amară, pe o terasă cu decoraţii din fier forjat şi plante agăţătoare. Ne-am mai uitat încă o dată la priveliştea de ansamblu, apoi am plecat spre casă cu ploaia pe urmele noastre.

Am făcut sute de poze, am străbătut sute de kilometri şi ne-am bucurat de fiecare clipă cu o plăcere însutită! Ne-a plăcut atât de mult mica excursie încât ne-am mai făcut planuri şi pentru altele: Transfăgărăşan, Deltă, Nordul Moldovei, zona de Vest etc.