De fiecare dată

Eu cred că el dispune de un radar pentru a-mi detecta momentele de slăbiciune. Şi atunci când eu fac echilibristică pe sârma firavă a stărilor, apare din neant şi aruncă o privire de departe, vede un gol şi încearcă să mă tragă de mână ca  să nu cad. Nu ştiu cum de se întâmplă de fiecare dată să scoată capul pe după perdeaua trecutului exact atunci când eu mi-aş ascunde capul în nisip…

Aş fi vrut să zic “da” doar ca să plec din cuşca acestei seri. Să plec cât mai departe de tot ce înseamnă vorbe aruncate aiurea şi noi dezamăgiri pictate pe planşa mea interioară. Aş fi putut să închid uşa pe dinafară şi să mă îndrept către exteriorul fiinţei mele, către un altceva care nu necesită explicaţii şi nici nu are nevoie de motive. Dar n-ar fi însemnat decât să mă aleg cu un surogat care poartă pe el timbre ale trecutului, timbre ce nu se mai lipesc de suflet, dar care încă mai înfăţişează o imagine a unor trăiri de mult apuse.

Am ales să rămân cu mine. Deşi probabil aş fi meritat să evadez.