Breathe

E ciudat cât de repede apar bătăi în uşa ce tocmai s-a descuiat. E ciudat pentru că toate apar exact acum. Dar unele încalcă principii. Iar eu nu vreau să fac rău nici măcar celui…aaa…nu! Există o promisiune între doi oameni, pe care eu cel de-al treilea,  nu o s-o încalc…chiar dacă şi şarpele are coloană vertebrală dar se târăşte. Eu vreau să-mi ţin capul sus, nu în pământ.

Sunt multe aspecte pe care mi le blochez mental. Multe întrebări, multe nedumeriri, multe stări. Îmi apar imagini în cap atât de reale, dar care mă sperie atât de tare încât fug…fug după sentimentul de uitare…fug până mi se închid ochii şi uit să respir. Şi când mă opresc mi-e scârbă şi-mi vine să vomit…”De ce?”. Mă privesc în oglindă şi-mi dau seama că mă iubesc chiar dacă nu am răspunsul la această întrebare.

Ultimul portret rămas în minte e plin de cenuşă şi noroi. Eu n-am cum să şterg totul..brusc.