Ca bolovanul

Nu mi s-a întâmplat în viaţa mea să nu mă pot trezi dimineaţa la timp ca să-mi îndeplinesc atribuţiunile. Niciodată. De obicei eu sunt cea responsabilă cu auzitul alarmei, cu insistatul la ceilalţi să facă ochi. Şi dacă eu sunt prea leneşă sau obosită să-mi pun sângele în mişcare, atunci motanul e cel care dă trezirea! Azi, însă…nu ştiu ce Dumnezeu s-a întâmplat, dar am deschis ochii abia la 11.30 (în condiţiile în care eu am un job care începe la ora 9.30).

N-am auzit nici alarma setată la ora 7.30, nici telefoanele colegilor disperaţi că s-a întâmplat ceva rău cu mine, nici insistenţele pisicii cu stomacul gol. Nimic! M-am trezit cu motanul stând pe mine, în sunetul telefonului, crezând că e alarma şi mişcându-mă alene către marginea patului ca să-l setez pe snooze. Când am văzut pe ecranul telefonului numele unui amic pe care-l rugasem să mă sune azi, mi-am zis că ăsta e nebun de mă sună pe mine la 7! Cum îşi permite? Apoi am belit ochii la ceas şi când am văzut ora 11.30 pe el, m-am panicat! M-am uitat la motan care, subtil, îmi râdea pe sub mustăţi şi probabil se minuna şi el de cât de praf sunt.

Ciudat este că azi noapte m-am culcat într-adevăr la 3, consecinţă a zbenguielii din Music Club, dar eram foarte lucidă şi hotărâtă ca dimineaţă să mă trezesc chiar mai devreme ca să-mi fac bagajele şi să am timp să mă şi spăl. Soarta însă..n-a vrut, dom’le, n-a vrut!

Înclin să cred totuşi că a fost ceva cu iphone-ul, a fost dereglat de extratereştrii sau bruiat de guvern, pentru că nu e posibil ca să fi sunat în tot timpul ăsta şi eu să fi fost surdă de ambele urechi. Ce mă contrazice însă e că, la 5 minute după ce m-am dat jos din pat, a sunat din nou alarma )

Eh, azi am zi liberă, fără să fi vrut, fără să fi cerut…