De ce nu spun nimic

Îmi ţin toate cuvintele amorfe, căci nu ştiu cum să le modelez literele, ce volumetrie să le dau, ce intensitate şi ce semnificaţie să aibă. Le ţin ascunse prin colţuri de cameră şi creier.  Încerc să le iau în derâdere ca să nu mă sperie lipsa lor de consistenţă. Alteori, din contra, vreau să le iau în serios, ca să le înţeleg potenţialul. Dar cuvintele nu-şi găsesc forma proprie, iar eu nu vreau să le fac chip cioplit. Tac.

Mi-e teamă că atunci când îmi vor năvăli cuvintele, mi se vor împiedica de podul gâtului şi-am să mă înec cu ele.