Busy

Nu, nu mi-am abandonat blogul şi nici nu m-am lăsat de scris, doar că nu mai am timp. Sau am acum, dar nu vreau să-l stau tot în faţa monitorului.
Săptămâna trecută am fost “sechestrată” la birou mai mult decât mă aşteptam şi-ajungeam acasă doar că să număr orele pe care le-am stat departe de ea şi să-mi aşez capul pe pernă ca să am energie pentru o altă zi. Săptămâna asta am început-o obosită fiind şi cu dorinţa de a sta mai departe de lucrurile inutile şi păpătoare de timp, aşa că nu mă mai dau pe net acasă decât dacă e musai şi arde. Şi cum nimic nu arde fără să existe şi vreo babă care să se pieptene, am decis să las internetul deoparte şi să-mi dedic mai mult timp mie. Motiv pentru care ieri mi-am cumpărat multe legume şi fructe ca să încerc să mai tratez din ceea ce a scăpat de sub control şi să previn ceea ce ar putea să apară.
Printre picături, zilele astea m-am pus în temă cu politica şi-am urmărit dezbaterile, alegerile şi dansul de după. Mi-au plăcut discuţiile în contradictoriu sau cele cu iz de politizare, căci mi-au dat niţel nişte coordonate mai stabile ale lumii în care trăiesc. Acum că s-au terminat alegerile şi propaganda şi înjurăturile aferente, probabil o să trecem la capitolul “Unde faci revelionul?”, amânat destul de mult. M-aştept să apară poll-uri pe Facebook, statusuri pe Twitter şi însemnări despre acest subiect mai fierbinte ca ţara care arde când baba se piaptănă.
Dar până atunci, vă las cu dulciurile primite de la Nicolae şi cu deadline-urile ce se strâng acum ca muştele la…lapte!
