J.L.C.
S
Mi-e dor de aerul pe care-l respiram pe acel balcon, de peretele lui murdar şi scrijelit, de ziarul mototolit de pe aerul condiţionat, de poza din primele zile de august, de cafeaua care se răcea odată cu dimineaţa, de tocul uşii de la balcon pe care-am stat într-o vineri de vară, de geamul mic pe-al cărui pervaz stăteau cănile şi scrumierele, de îngrămădeala în care ne simţeam mai liberi ca niciodată.
S
Mi-e dor de poarta mică pe care intram, de curtea interioară unde era mereu umbră, de scările înguste şi şerpuite, de uşa de fier, de taburetul alb fără un picior, de mocheta gri, de canapeaua de la fereastră, de fiecare cameră, de fiecare culoare, de fiecare faţă zâmbitoare, de fiecare minut petrecut acolo…
H
Mi-e dor…şi dorul meu n-are astâmpăr. Am trecut pe stradă acum câteva zile şi am văzut o lumină aprinsă pe balcon…deşi era miez de zi! Pe-acolo am trecut noi râzând şi bucurându-ne de viaţă. O amintire.
Si mie!
Si mie imi este dor! Imi este dor de camerele mari, de mirosul cafelei de dimineata, de galagia din bucatarie, de aglomeratia de peste zi, de “La Revedere-le” spus intr-o doara la plecare, de serile state pana taraziu pentru nu stiu ce pitch tampit de a doua zi, de barfele si intrigile colegiale (de astea nu mi-e dor pentru ca nu mi-au placaut niciodata), de inundatia incredibila facuta de vecina de la 3. Mi-e dor de …..voi si de vremurile alea.
Mie mi-e dor de… proiectele de la inceput din care nu credeam ca o ies, de bataile pe umar insotite de “Bravo!”, de prietenia dintre noi, de increderea pe care o aveam unul in celalalt, de noptile pierdute cu mouse-u’ intre dinti, de brainstorming-uri in hol, de snitelu’ crocant cu cartofi de la fast-food, de canapea, de ziua de salariu, de discutiile in contradictoriu, de balconu ala mic si inghesuit, ce nervii pe care mi-i facea Oana… :p Hai, ueicap pipal. O scoatem noi la capat. Iar ca final, Andreea si Razvan, sa stiti ca niciodata nu m-am simtit mai la locul meu decat la Sunshine. Multumesc.
@Radu – Cum ma, eu te enervam? Da’ tu cu “decat”-ul tau? E bine ca macar din enervare in enervare, am reusit sa te scap de niste chestii si sa te aduc pe calea cea dreapta, fiuleeee!!
Mie imi mai e dor de cum uda Razvan iarba (nu in JLC, ci la mosie acolo printre blocuri) de ajungeau stropi pana la etaj si de cum am pus noi pe pereti rafturile alea colorate de le luase Andreea cu gandul la mine
@Razvan si @Andreea – Sunt asa multe chestii de care mi-e dor ca mai bine le pastrez pentru cand ne intalnim la cafeluta. Dar cel mai tare mi-e dor de voi si de zambetul ala pe care-l aveam in fiecare dimineata cand plecam de-acasa spre ssh.
Bai nostalgicilor, ia nu ma mai emotionati! Rusine sa va fie! Hai sa ne vedem mai bine la o cafea sa mai stam la o tacla!
Hihihihi!! Tot “la o tacla” m-ai invitat si acum un an jumate, printr-un mesaj pe blog!