Notre chanson

Ar putea fi o melodie franţuzească, profundă, moale, la fel ca lentoarea dimineţilor de weekend când nu ne hotărâm cine pune apa de cafea şi cine stoarce fructele pentru suc.

Ar putea fi o piesă de jazz improvizată de un saxofon prăfuit,  la fel de frumoasă ca pozele ce vor sta în filmul foto cumpărat într-o după-amiază şi încă neagăţat pe un perete cu flori de mac.

Ar putea fi o romanţă învechită, la fel de armonioasă ca sunetul motanului ce toarce pe calorifer înainte să deschidem ochii, apoi vine mieunând să se alinte pe covor.

Ar putea fi un bass puternic într-o piesă cu mult zgomot, la fel de imprevizibil ca un plan făcut în fugă într-o duminică cu teatru şi noi doi, oriunde.

Ar putea fi o vioară îndrăgostită de-un pian, într-o melodie a lui Yann, la fel de încântătoare ca modul în care ochii albaştri îi înţeleg pe cei verzi şi invers, fără ca noi să mai fim nevoiţi să intervenim.

Ar putea fi un cântec pentru copii, vesel şi colorat, la fel de zglobiu ca o declaraţie fugitivă prinsă-n zbor în drumul spre bucătărie.

Ar putea fi câteva versuri cântate sub duş, la fel de comice şi drăgălaşe ca fiecare tabiet pe care-l avem, ca fiecare prosop învăşurat într-un sărut în căldura umedă.

Ar putea fi…orice. Dar noi îi zicem iubire. Aşa, cum o înţelegem noi…