Ieri mi s-a întâmplat o chestie care m-a lăsat mască. Am avut o întâlnire ce m-a făcut să-mi dau seama de cât de periculoase pot fi mirajul banului şi înregimentarea.

Timp de o lună, m-a tot rugat să ne întâlnim o fostă colegă de facultate, cu care, fie vorba între noi, n-am avut nicio treabă timp de 3 ani cât am fost colege. Iniţial am crezut că e vorba doar de curtoazie, de o cafea cu scopul “let’s catch up”. Insistenţa ei ulterioară mi-a dat indicii cum că ar fi vorba despre ceva mai mult de atât, aşa că începusem deja să banuiesc că are un interes mai presus decât să afle ce-am mai făcut în ultimii doi ani, de când nu ne-am mai văzut. Deşi n-aveam niciun chef de socializare forţată, până la urmă am acceptat să mă întâlnesc cu ea. Mare greşeală.

Timp de 2 ore, cât a durat întâlnirea, am auzit numai discursuri despre o afacere pe sistem piramidal, în care tu stai degeaba şi banii curg ca la robinet şi despre vise pe mii de euro fără niciun efort depus. Ca să fie tacâmul complet, mi-am auzit şi nişte laude vădit exagerate la adresa mea, pentru a mă convinge să ader la sistem, plus un discurs stereotipic despre criză, oportunităţi false de afaceri, inutilitatea muncii şi a educaţiei şi alte nimicuri care, spuse pe un ton elevat, dar neautentic, pot vrăji minţile credule.

Ce m-a frapat în mod deosebit a fost dorinţa ei cronică de a face bani fără efort, naivitatea cu care vorbea despre succesul măsurat în euro şi experienţa unei conferinţe care schimbă vieţi. La un moment dat, în tot discursul ei plin de patos şi de stereotipuri, am avut senzaţia că sunt angrenată într-o recrutare pentru o sectă. Eu o minte mai înregimentată ca a ei n-am mai întâlnit până acum. Parcă i se spălase creierul. Încerca, într-un mod ieftin şi propagandistic, să-mi vândă beneficiile statului degeaba, în detrimentul muncii şi-a ambiţiilor care depăşesc sfera monetară. Nu putea să priceapă de ce eu refuz o afacere care, aparent, face bani singură şi aleg să muncesc pentru a-mi îndeplini visele şi pentru a ajunge cineva în viaţă, nu doar pentru a face munţi de bani.

Atunci mi-am dat seama cât de uşor de influenţat sunt unii oameni care habar n-au ce vor de la viaţa lor, care n-au niciun scop de la traiul ăsta şi care nu au perspectiva unei existenţe fără s-o raporteze la bani. Mi-e milă de oamenii ăştia care, şi dacă vor face mult bănet, n-o să simtă niciodată satisfacţia unui rezultat muncit. Mă sperie naivitatea cu care se lasă conduşi de-o iluzie fragilă ca un balon de săpun. Mă întristează să văd tineri care apreciază mai mult oportunismul şi mai puţin munca reală.

Nu cred că succesul se măsoară în bani, ci mai degrabă în satisfacţie, în recunoaştere şi în obiective îndeplinite. Nu mi-aş abandona niciodată traseul profesional pentru a căuta aur în ape curgătoare, chiar dacă cineva mi-ar garanta saci cu bani. Nu cred în reuşita obţinută peste noapte, fără străduinţă şi efort. Nu cred în soluţii miraculoase şi-n succes fără pasiune şi dedicare.