Am fost în direct la Radio Guerrilla
Ieri, la 18.10, am fost în direct la Radio Guerrilla şi am vorbit despre proiectul meu online, Copywriteri.ro. M-au sunat pentru că au descoperit ei site-ul şi au vrut să-l recomande în emisiunea LogOut cu Bogdan Şerban.
Nu insist asupra gradului de satisfacţie pe care mi l-a dat chestia asta, pentru că e de la sine înţeles. Şi asta nu pentru că mi-ar fi gâdilat ego-ul mare (deşi e şi ăsta un fapt cunoscut), ci pentru că este încă o dovadă că lucrurile făcute cu drag şi dedicare, ajung să fie apreciate şi de alţii. Ca să nu mai zic de slăbiciunea mea pentru Guerrilla… 
Aşa că, bucuroasă şi cu destule emoţii, am dat interviul în direct. Ce şi cum am zis, puteţi asculta în această înregistrare.
Am investit mult timp în acest proiect şi până acum mi-a adus numai lucruri bune, de la referinţe pentru jobul meu, prieteni preocupaţi de aceleaşi lucruri ca şi mine, până la mândria din ochii părinţilor şi oamenilor din jurul meu. Mă simt flatată. Mulţumesc!
Felicitari si la mai mare
!
Eu cred ca nu intamplator te-au contactat cei de la radio. Banuiesc ca tu le-ai solicitat interviul. Prea suna a infatuare… Nu crezi? Convorbirea era telefonica…deci…
“Si discutaaaam si analizaaaam….” si…. si…..Si ce? Ce-ai rezolvat cu asta? Te simti flatata, dar nu stiu de ce…. Chiar, de ce?
Mai Dana, tu poti sa crezi orice vrei tu, inclusiv ca eu i-am cautat pe ei sa ma promovez. E o tara libera si orice nebun poate sa se exprime. Asta nu inseamna ca ai si dreptate. Eu am scris cum s-a intamplat. Nu ma crezi, treaba ta, n-am de ce sa-ti dau explicatii, sincer. Nu crezi? Daca n-ai cu ce sa-ti ocupi timpul si aruncarea unor replici invidioase te face sa te simti bine, be my guest.
“Replici invidioase”??? Adica eu sunt invidioasa pe tine? De ce sa fiu?
Cu siguranta, draga Oana, ca eu fac mult mai multe lucruri importante decat tine, care pot ajuta cu adevarat oamenii, lucruri care se vad, se simt, le pipai, le mirosi. Numai ca diferenta dintre tine si mine este ca mie nu-mi trebuie faima, glorie, nu ma laud cu ce fac. Prefer sa fiu o anonima in lumea asta mare, si ma simt extrem de bine asa.
Nu era vorba ca nu am cu ce sa-mi ocup timpul… dar nici aici n-ai inteles nimic… Poate cand o sa ajungi de varsta mea, o sa intelegi ce-am vrut sa spun.
Pana atunci… mai ai inca 17 ani de crescut.
Nu pot sa pricep rolul unor interventii pe blog doar pentru a improsca cu noroi. Eu zic ca ei m-au cautat (“ei” insemnand de fapt realizatoarea emisiunii) si tu vii si zici “eu nu cred”. De ce? Care e de fapt problema?
Ti se pare ca sunt infatuata si simti nevoia sa mi-o spui? Ok, asta nu inseamna ca trebuie sa asumi lucruri care nu s-au intamplat. O poti spune omeneste si cu o atitudine care sa te onoreze, nu cu batjocora, Dana. La urma urmei nu ne cunoastem, nu avem nimic de impartit, nu stiu de ce ar trebui tu sa te iei de viata mea.
Probabil ca n-ai niciun motiv sa fii invidioasa, dar n-ar trebui nici sa ai un motiv sa-mi comentezi viata, nu crezi? De ce ai facut-o? Ce ai incercat tu sa zici si eu n-am inteles? Care-i scopul tau in realitate de purtam aceasta discutie?
Prin natura profesiei mele, zilele astea am fost nevoita sa ma preumblu intr-un loc unde sunt inundatii, sinistrati, oameni care mai ieri aveau case, iar azi s-au naruit, intr-un spatiu in care apele parca nu-si gasesc locul in matca…
Oo… nu, nu eram cu Basescu, sau Boc, sau Udrea – toti oameni cu ambitii, de succes, care au ajuns acolo unde si-au propus. Prin ambitie. Si cu orice pret.
Dar am vazut in schimb, oameni de “fara succes”, oameni simpli, oameni care isi ascundeau fetele cu palmele, din fata camerelor, a blitzurilor, a reporterilor… Oameni care prefera sa nu fie vazuti, prinsi intr-un univers-temnita, din care evadarea este imposibila, caci nu mai pot fugi; pot doar schimba, atat cat pot, fara a gasi certitudini si nici speranta… Mi-am dat seama, intr-un mod inexorabil, ca nu tendinta de supraindividualizare e importanta ci necesitatea de a deveni un melc incetinel, pentru a nu mai gresi drumul si pentru a avea un adapost pentru sufletul ratacit intr-un naufragiu al rautatii si al indiferentei… Si atunci ajungi sa te urasti pe tine, nu pe ceilalti… si sa constati ca stelele care au asistat la o combinatie astrala nefasta s-au lovit cu capul de vreo cometa, de au gresit atat de mult grauntele care construiesc drumul vietii tale…
Asta incercam sa-ti explic…imi cer scuze. Nu te voi mai deranja.
Apreciez lucrurile impartasite de tine. Nu ma deranjezi prin prezenta ta aici, atat timp cat nu uiti ca oamenii nu se impart doar in doua categorii (buni si rai) si ca, de cele mai multe ori, o vorba buna are mai mult impact decat niste rautati aruncate fara rost.