Ultimul 10
Săptămâna trecută am dat examenul de disertaţie şi-am luat 10. Odată cu nota asta, se încheie un capitol major din viaţa mea: şcoala. După 17 ani de tocit coatele pe băncile ei, ar trebui acum să număr beneficiile. Am trei diplome, ce fac cu ele? Probabil că nimic esenţial. Job am, plan cincinal am, ambiţia e cât cuprinde.
Mi-am cam dat eu seama, de-a lungul ultimilor ani, că sistemul de învăţătânt e cam degeaba. Adică, faci o şcoală, îţi dai silinţa să înveţi ceva din ea, dar fără muncă multă pe lângă, n-ai nicio şansă să acumulezi ceva realmente aplicabil. Plecând de la acest principiu, momentan nu mai intenţionez să mă mai apuc de niciun alt master sau doctorat, dar am o vagă senzaţie că la un moment dat mi se va face dor, aşa că nu spun niciodată, niciodată.
Eu am terminat la poli, la automatica (vorba aia, cea mai tare din parcare si parcarea goala) si iti pot spune ca nimic din ce am facut in facultate (adica chiar nimic) nu mi-a folosit pe domeniu. Poate doar obisnuirea cu volumul de munca, atat.
Pana la urma totul se reduce la ce astepti de la viata si care este vointa ta sa reusesti. Nimeni nu o sa lupte pentru bunastarea ta
. Totul depinde de fiecare in numele lui.
Nu in ultimul rand felicitari pentru pasirea 100% in lumea clasei muncitoare
) si udare placuta de diploma!
Ooooooo…3 diplome??? 17 ani de coate tocite….mai, mai, mai!!!! Joburi, faima, planuri, ambitie. In curand, ambitia ta va creste, si va creste, si va creste intr-atata incat chiar daca vei mai urma vreo 3 mastere si 5 doctorate, tot nu ai considera ca ti-au folosit la ceva, ca invatamantul e la pamant, ca e cam “degeaba”. Ca de fapt asa esti TU de la mama natura, desteapta, ambitioasa, in cautare de nou, dornica de glorie. O fata de nota 10!
Doamne, Dana, ma uimeste cat timp ai la dispozitie sa-mi comentezi pe blog… si numai de rau, evident. E o pasiune de-a ta?
Ce nu prea intelegi tu e ca fix oamenii ca tine ma fac sa imi doresc sa fiu si desteapta si ambitioasa si in cautare de nou si dornica de glorie, asa cum zici tu in deradere. Imi pare rau ca tu n-ai ambitii in viata si nici lucruri de care sa te bucuri, dar nu trebuie sa te simti izolata: sunt multi ca tine!
Mai zi-ne, ce mai “citesti” tu printre randuri despre personalitatea mea?
)
Totdeauna am considerat ca oamenii cu ambitii prea mari, si care se lauda cu virtutile lor, devin din ce in ce mai des si periculosi si agresivi. Sunt in stare de cele mai multe ori sa “calce pe cadavre”. Nu ai inteles nimic din ceea ce ti-am spus, pacat. Si nu dau vina nicidecum pe cei 17 ani, ci pe cei dinaintea lor.
Dar iti multumesc si chiar ma bucura faptul ca o persoana, “fix” ca mine (ce stii tu despre mine?), te incurajeaza sa-ti atingi potentialul maxim.
Si ce-ai vrut tu de fapt sa zici si n-am inteles eu? Sunt curioasa ce mi-a scapat…
Felicitări Vecinico pentru succesul de la disertaţie! Sau mai degrabă pentru ce ai reuşit să faci (mă refer la copywriteri.ro)
Cât despre gândurile de mai sus, nu cred că ar trebui să fim aşa tranşanţi şi nici să tragem concluzii de astea absolute. Senzaţia de “nu-mi mai trebuie şcoală cel puţin o vreme” e valabilă pentru orice absolvent. Cel puţin până ajunge la un job, dacă nu-l are deja. Atunci s-ar putea să i se facă subit dor.
A bientot!
Multumesc mult, Oana!
Eu admir oameni ca Vecinica pentru simplul fapt ca isi doresc maximul de la propria persoana si intreprind ceva pentru a-si atinge potentialul maxim. Ca adopta sau nu metodele cele mai corecte sau cele mai eficiente vor fi judecati de timp si societate. A invidia un om care vrea sa ajunga cat mai in varf suna a: sa moara capra vecinului sau vulpea daca nu ajunge la struguri zice ca sunt acri. Iar atitudinea asta e al naibii de romaneasca (in sensul negativ).
bravo fetita si nu baga in seama rautatile unora…desi, as zice ca Dana e putin cam frustrata…e normal sa te bucuri ca ai terminat cu scoala, e normal sa nu mai vrei la scoala…o vreme…e o perioada frumoasa din viata, de care-ti vei aminti cu placere.si ai dreptate ca invatamantul romanesc nu ofera cine stie ce, dar eu stiu ca tu gandesti ca scoala e foarte importanta si utila pentru formarea unui om.
draga dana, sa stii ca te cam inseli, as zice sa nu vorbesti chiar tu de cei sapte ani de acasa, mai ales ca nu te-a invitat nimeni sa strici bucuria unui om care nu doar s-a dus la scoala,ci chiar a facut-o cu placere si cu dorinta de a invata, de a cunoaste, de a se perfectiona, ceea ce se si vede.in plus a si muncit.in ultimii doi ani, dupa un program la serviciu de la 9 la 18, vecinica se ducea la master de la ora 18-18,30 pana pe la 20,30 …cu drumuri cu tot, inseamna ca pleca de acasa la ora 8 si se intorcea la 21,30.de asta se bucura ca s-a terminat.in ultima vreme era din ce in ce mai greu sa le duca pe amandoua, mai ales ca ea n-a alergat dupa diplome, ca majoritatea, ci chiar a fost interesata sa afle lucruri noi, utile, care sa o ajute in meseria ei de copywriter.asta se numeste ambitie si responsabilitate.tu te poti lauda ca ai facut la fel?
pentru “blunast” (scuze Oana)
Eu, nu ma laud, asta in primul rand.
“Mi-am cam dat eu seama, de-a lungul ultimilor ani, că sistemul de învăţătânt e cam degeaba” versus “ea n-a alergat dupa diplome, ca majoritatea, ci chiar a fost interesata sa afle lucruri noi, utile, care sa o ajute in meseria ei de copywriter.asta se numeste ambitie si responsabilitate”. Nu se prea leaga, nu crezi?
Eu, n-am nevoie de publicitate, imi este foarte suficient ce fac in tacere, deci nu-s o frustrata, doi la mana.
Ceea ce nu inteleg eu, (poate-s cretina, poate nu sunt pusa la curent cu ce se mai poarta) de ce oamenii – cei tineri in special – tin sa-si expuna public viata, trairile, si nu accepta criticile, de vreme ce toata lumea are acces la acel blog/jurnal si sunt acceptate doar vorbe de bine, laude. Si apoi, daca se intampla ca nu e asa, reactioneaza brutal, nestiind de fapt cine este cu adevarat la celalalt capat. Si, mai mult, reactioneaza si ceilalti comentatori, de care nu m-am legat.
Sincer, am facut un experiment, voiam sa vad cum reactioneaza un om, dupa parerea mea inteligent. Sa zicem ca studiez comportamentul uman. Am ceva reprezentari despre diversitatea umana, practic fenotipul care particularizeaza genotipul.
Am si eu un blog/jurnal, in care scriu de cate ori imi vine, dar nu este public. De ce sa fie asa? Acolo, vorbesc eu cu mine, si cred ca astfel sunt mult mai sincera, nu trebuie sa ma cenzurez sau sa fac frumos. Este un loc numai al meu si evident n-as accepta criticile din moment ce n-am dat acces nimanui la el.
Dar, si asa, blunast, nici acolo nu pot a ma lauda, nu cred ca m-as putea privi in oglinda.
Dana, sper ca ti-a reusit experimentul si sper ca, dand cu bata in balta, ai reusit sa prinzi pestele ce ti-l doreai. Esti binevenita pe blog si nu-ti cenzureaza nimeni reactiile, dar, daca te intrebi de ce s-a reactionat asa la comentariile tale, raspunsul este asta: ce semeni, aia culegi! O seara frumoasa!
@Dana
De obicei nu sar la gatul trollilor dar acum voi face o exceptie. Nu de alta, dar din cand in cand e amuzant. Spui ca nu esti o frustrata? Stai si arunci ofense pe blogurile unor persoane pe care nu le cunosti si care nici macar nu te-au bagat in seama. Daca asta nu e simptom clar de nfhh atunci nu stiu ce e. Si eu ajung sa citesc blogurile unor persoane pe care nu le aprob, dar sa stii ca mouse-ul are o proprietate magica: poate da click sa inchida fereastra. Faptul ca ai vrut sa critici e una si faptul ca ai jignit e alta. Exista o anumita limita minima de decenta/politete/respect pe care trebuie sa o ai fata de cel care scrie ceva pe blogul propriu.
Iti este suficient ce faci in tacere?
))))) Si ce anume faci tu in tacere de iti da asa multa satisfactie incat ne umpli pe noi de voie buna? Dupa comportamentul tau as zice ca e suferinta ceea ce faci tu in tacere 
. E cumva si pe intuneric?
Si ce nu intelegi tu, mai Dana, poate e din cauza varstei, este ca blogul este facut sa fie public pentru cei care aleg sa fie public pentru ca asa isi pot manifesta mai usor personalitatea. Si, intr-o societate tot mai informala, orice canal de comunicare este binevenit.Dar pana una alta libertatea spatiului virtual si a lipsei de identitati iti permite sa dai jos toate mastile.
Ah si ca sa nu uit, sa nu iei ce am scris prea in serios sau personal, am vrut si eu sa fac un experiment
.
Acum serios vorbind ar fi fost mai corect din partea ta ca intai sa incerci sa o cunosti pe vecinica si apoi sa o judeci. Dar la adapostul anonimatului si a libertatii spatiului virtual fiecare isi permite sa fie ce vrea…
Poza asta spune exact parerea mea despre ceea ce zici http://filetransfer.ro/uploaded_images/agree_cat.jpg/
Nu e nevoie sa aprobi comentariul.