Împart responsabilitatea
Vaaai, când mă uit de cât timp n-am mai scris pe blog, jur că mă apucă de-un picior ideea să renunţ la el. Dar zău c-aş şchiopăta ştiind că nu mai este. Dar nici aşa, să-l ţin ca să ştiu că-mi este companion la vremuri de restrişte, nu-mi convine! Nu ştiu deloc cum să fac să-l ţin viu, cu perfuzii şi vorbe bune nu rezistă, am văzut eu.
Una peste alta, azi am salvat celălalt proiect al meu. Mi-am găsit (sau s-a găsit singur) un colaborator pe copywriteri.ro. Nu-s nici eu sigură dacă l-am luat sau a venit el singur, pentru că situaţia a stat cam aşa: acum vreo 2 luni mi-am dat seama că n-am cum să mă ocup singură de site, pentru că n-am prea mult timp disponibil să-i aloc. Mi-am dat seama că am două variante…fie moare treptat (cum din păcate observ că se întâmplă cu blogul ăsta), fie caut pe cineva care să fie dispus să scrie din când în când articole. Prima variantă nu-mi şedea bine, normal, aşa că instant mi-a şi venit în minte numele unei fete cu care vorbisem în repetate rânduri prin intermediul site-ului. Zis şi nefăcut: n-am luat atitudine, nu i-am propus nimic, am stat şi-am aşteptat de la Guvern să se mărească ziua cu încă 3 ore (minim – să am şi eu timp, când ajung seara acasă, să hrănesc pisica, să fac duş şi să scriu şi pe site).
Daaaar, cum aşteptarea moarte n-are (aşa mi-a venit să zic acum, pun pariu că asta nu e vorbă înţeleaptă), uite că m-am şi trezit în inbox cu un mail de la respectiva fată care-mi propunea cam acelaşi lucru: să scrie pe site din când în când informaţii pe care le-a acumulat elaborând licenţa (pe un subiect de copywriting, normal) şi despre alte te-miri-ce-campanii au mai făcut alţii. Mi-am zis că asta mi-e soarta şi că, dacă potrivirea a fost atât de mare, atunci aşa trebuie să fac: să-mi iau colaborator şi să împart responsabilităţile şi satisfacţiile cu cineva.
Acel cineva, pe numele ei Oana Filip, este o fată foarte simpatică din Iaşi care vrea să facă lucruri bune, noi, interesante. E pasionată de publicitate şi are destul entuziasm şi nebunie încât să vrea să pornească pe drumul ăsta. Eu îi mulţumesc pentru faptul că, pe propria răspundere, s-a băgat într-un lucru destul de molipsitor şi că, astfel, mă ajută pe mine să fiu mai împăcată cu mine că n-am omorât în faşă un proiect cu potenţial.
Sper din tot sufletul ca acest demers să fie cu noroc şi stea în frunte şi, totodată, pentru că împart responsabilitatea cu altcineva, sper să mă impusioneze şi pe mine să revin la împătimirea cu care scriam odată despre copywriting.