Nescris
Am o pagină albă care aşteaptă să-i fie scrisă o poveste. Mi-e frică să folosesc cerneală pe ea. Cerneala durează. Murdăreşte.
Am încercat să scriu cu un creion, mi-am asumat că nu vreau să fie vizibilă fraza începută. O pot şterge oricând c-o radieră moale, dacă asta vreau. Fără să rup foaia. Dar nu e măgulitor nici aşa, e totuşi povestea mea, nu vreau s-o pierd în trecut chiar dacă în prezent nu o arăt lumii. Linia lăsată de creion e prea firavă şi-mi omoară entuziasmul de a apăsa cu vârful pentru a o contura. Nu se vede. Iar eu nu ştiu să ţin şi taina şi încântarea pe aceeaşi foaie. Cel puţin nu azi.
Ar trebui să învăţ ce înseamnă trecător, dacă vreau să-mi fiu fidelă. Mie şi promisiunii pe care mi-am făcut-o. Sau ar trebui măcar să folosesc creioane colorate…
Daca o scrii, scrie-o cu culoarea ta preferata. O sa o recitesti cu placere.
Daca n-o scrii, invat-o pe de rost. O sa ti-o amintesti cu drag.
Daca nu stii ce sa faci, s-o scrii, sa n-o scrii, de frica lumii, deseneaza-o. Ai mereu scuza ca desenele sunt subiective.
partea cu trecutul mă îngrijorează pe mine!
blunast, n-are nicio treaba cu trecutul pe care-l banuiesti tu
A, ce frumos si ce dreptate ai!
Sa ezit… sa nu ezit… sa…
Viata e un caiet intreg de file, iar fiecare foaie pe o parte e scrisa de tine, pe cealalta de altcineva. Iar ce e scris in paginile caietului e facut sa fie trait. Daca ai de gand sa stai in fata unei foi albe pana se ingalbeneste si se usuca tusul din calimara… e pacat. Scrie-ti visele si traieste-ti povestile, “scriindu-le” cu ce vrei tu
.