Monthly Archives: October 2010

N-a fost şi nu e "cum se cade".

Cineva speră ca eu să mă comport “cum trebuie“. Cum trebuie ca să-i fie lui bine. Eu cred că cineva a uitat că, nici atunci când exista o definiţie pentru “cum se cade“, eu nu o respectam. Eu cred că cineva a uitat care a fost motivul pentru care nu mai există, între noi, un context definitoriu pentru “cum se cuvine“. Eu cred că cineva a uitat că acum nu mă mai poate constrânge cu …

Continue reading →

Auzit şi ţinut minte

“Once you go 28 plus, you’ll never go back!”

Continue reading →

Degete flămânde

Tu frămânţi o cocă moale, născută dintr-un dans de făină pudrată şi drojdie fărămiţată. Îţi înfigi degetele cu precizie,  apoi le strângi cu disperare şi le eliberezi cu patimă. Podul palmei strânge în timp ce unghiile apucă. Ai siguranţă pe buricul degetelor şi pofta în încheieturi. Adaugi gălbenuş de ou doar ca să ai în ce să-ţi înmoi privirea şi cu ce să-ţi mângâi pielea.  Degetele-ţi alunecă mai abitir şi mâinile tale nasc forme în …

Continue reading →

De data asta, nu

De data asta, nu! N-am în plan să respect acelaşi plan. Nu intenţionez să am intenţii. Nu-mi doresc să mă cuprindă dorul. N-am motive căci scenariu nu este motivanţional. Dar ce e? Există o definiţie? Nişte limite şi excepţii? Eu ce sfruntez, dacă nici măcar nu ştiu cum s-o definesc? De ce-a plouat? De ce nu mi-a ţinut nimeni umbrela? De ce mi-a fost frig? De ce am plâns de dimineaţă, într-o scară, c-o umbrelă …

Continue reading →

Am iluzia că fericirea mea nu-i iluzorie

Nu mă sperie nimic, în afară de gândul c-o să vină o perioadă când n-o să mă mai sperie nimic. Nu mi-e teamă de nimic, decât de teama că într-o zi n-o să mai am ceva de care să-mi fie teamă. Nu mi se pare riscantă decât situaţia în care totul este atât de bine aşezat încât nimic nu mai e riscant. Nu vreau nimic mai mult decât momentele când vreau mai mult decât am. …

Continue reading →

Da' ce zic eu o nouă viaţă…

2 periuţe şi-o zi de mâine!

Continue reading →

Femeie…

“Vreau asta. Nu, nu asta! Mai bine cealaltă! “Cealaltă” am zis! Ah, de fapt, nu, n-o vreau nici pe asta… Aialaltă parcă era totuşi mai ok. Nu ştiu… Tu ce zici? Fii tu hotărât, pune piciorul în prag şi zii! Insistă să aleg ceva! Da, vreau să fii insistent! Vreau să văd că-ţi pasă de indecizia mea. Nu, nici prea insistent. Nu face presiuni. Fac ce vreau! Dar nu-s hotărâtă ce vreau… Mai bine nu …

Continue reading →

Aici erai?!

Aici erai? Pfff, vino mai aproape! Hai, încă un pic. Întinde un deget. Întinde două. Prinde-mă cu toate cinci. Eşti cald ca o pătură pe-un pat de iarnă. Şi ăştia nu-s fiori de frig… Unde să-mi aşez neastâmpărul? Ţine-mă! Ţine-mă departe de mine. Und’ te duci? Eşti la câţiva centimetri de inevitabil. Stai aici! Răcesc. Nu mai râde. Aşa, cinci degete sunt de ajuns. Aici erai!

Continue reading →

Aburindă

N-am cum să înfrânez pornirile interioare, să potelesc ploaia caldă, să ascund strălucirea soarelui. Pot doar să le disimulez, dar c-o nevoie acută de a păstra totuşi patima şi intensitatea interioră. Şi dacă nu le pot reda licărirea, le redau urâţenia. Şi-atunci se nasc furtuni, se rup norii şi cade grindina. Nu există jumătăţi de măsură, schiţe sau mostre, există doar polii opuşi ai aceleiaşi realităţi pe care o dăm sub anonimat. Şi singura problemă …

Continue reading →

Fără mâine

Nu te gândi la mine, concentrează-te pe tine. Nu încerca să-mi eviţi supărarea, dacă asta-ţi produce ţie mâhnire. Prefer regretul meu, decât al tău. Fii egoist şi lasă-mă să cred în fericirea ta. Mie mi-e lesne cu tăcerea, cu focul mistuitor, cu privirile încărcate, cu gândul că şi gândul tău este la mine. Şi dacă toate aceste momente vor ajunge cândva într-un album, nu-l închide. Păstrează nerostitul şi neînfăptuitul, păstrează parfumul, păstrează cadenţa respiraţiei. Nu …

Continue reading →