N-a fost şi nu e “cum se cade”.

Cineva speră ca eu să mă comport “cum trebuie“. Cum trebuie ca să-i fie lui bine.

Eu cred că cineva a uitat că, nici atunci când exista o definiţie pentru “cum se cade“, eu nu o respectam.

Eu cred că cineva a uitat care a fost motivul pentru care nu mai există, între noi, un context definitoriu pentru “cum se cuvine“.

Eu cred că cineva a uitat că acum nu mă mai poate constrânge cu niciun “cum se impune“.

Eu cred că cineva a uitat că, acum mai mult şi mai justificat ca atunci, am privilegiul să decid, fără să fiu luată la rost, ce anume este “cum e bine” pentru mine şi pentru timpul meu.

Cineva doar speră. Eu sunt sigură.