Nu e scurt şi nu-i la obiect

Mi-e dor. Şi mie când mi-este dor, îmi vine să scriu pe blog. Dar nu mai vreau să scriu iar despre asta, c-am senzaţia stranie că-i plictisesc pe cei doi cititori ai mei.

Mi-am dat seama că, de ceva timp, deschid blogul doar când sunt singură şi-atunci nu-mi vine să vorbesc despre lucrurile non-sentimentale din viaţa mea, că, na!, mi-e dor şi doru-i mare şi acaparator. Iar când aş putea, teoretic, scrie despre altceva, n-aş putea practic, pentru că a început să mi se pară inutil să irosesc timp pe însemnări factuale. Şi mi-e mult mai uşor să scriu repede pe Facebook un status, decât să dau add new în secţiunea de Posts de aici. Şi ştiu că nu-i ok aşa, că blogul îl citesc în arhivă, dar FB niciodată.

Dar să n-o mai lungesc, căci titlul postului se vroia a fi ironic, nu descriptiv.

Aştept cu sufletul la gură vacanţa! Nu că nu mi-ar plăcea munca (mai ales în zile ca cea de azi când am ajuns la birou la 12.30 juma’ de firmă, motiv pentru care am reuşit să enervăm cealaltă jumătate – dar aveam o scuză valabilă pe care o să vi-o detaliez în alt post). Îmi place incredibil de mult fiecare secundă pe care o stau la job. Săptămână asta am pictat cu tempera o floricică pe peretele din camera de brainstorming,  am primit cadou de la un client cozonac şi bombonele, am desenat cu creioane colorate câte o literă dintr-un mesaj “inside joke” din creaţie, iar azi am primit de la Moş Crăciunul care s-a vrut secret, dar nu i-a reuşit, eugenii cu cremă de cacao şi ciocolăţele cu rom. Asta după ce, ieri, s-a demarat o campanie de social media pe tema asta (suntem agenţie de online, ce puii mei!). E frumos, dar uneori parcă-i mai dulce somnul de 11 dimineaţa, aşa că o mică vacanţă vine perfect pe vremea asta. Şi asta imediat după petrecerea de Crăciun, când iar o să avem motiv să ne trezim indecent de târziu.

Apropo de vacanţă, în ultima zi de Crăciun, plec la Milano. Cu el. De asta sunt entuziasmată. Bine, şi mai sunt şi pentru că Moş Crăciunul meu cu ochi trişti şi mâini calde, a venit deja şi mi-a adus un iphone. Ştia el că-mi doresc mult!

Luni am primit lalele roz, de la mami şi mamaia. Abia aştept să mă duc acasă, să fac bradul şi să mănânc salata boeuf.

Cică ar trebui să învăţ să schiez. Dar tare mi-e teamă. Eu mă cunosc şi ştiu precis cât de frică mi-e mie de activităţile care implică chiar şi-un minim risc fizic. Iar schiatul sare clar din schema precauţiei. Mai văd, poate totuşi reuşesc să mă uimesc.

Mi-aş mai dori să-i văd pe Muse din nou în concert. Mult tare mi-aş dori, dar n-au niciun concert în Europa în lunile care urmează. Şi-aş mai vrea să-l înţeleg pe Tzuchi, să pot să pricep de ce timp de vreo 3 luni a fost maxim iubitor şi afectuos, ca de câteva zile să o ia razna noaptea şi să sară la bătaie cu picioarele care ies de sub plapumă. Şi de ce s-a îngrăşat de merge legănat prin casă? Nu că n-ar fi simpatic: e bestial! Eu iubesc pisicile grăsane şi pufoase, iar el e fix aşa mai nou!

Ah, iar mi-am amintit că mi-e dor! Şi, pfff, titlul acestui post nu mai e pus la mişto, clar. Hai, s-aveţi weekend cu fulgi, bulgări şi îngeraşi pe zăpadă!