Fundă roşie în păr răvăşit de vânt

Fata asta cântă ca o zi de primăvară. Şi când o ascult nu pot să nu mă gândesc la un sfârşit de martie. Anul ăsta trebuie să fie cu tot sufletul şi cu tot zâmbetul. Anul ăsta trebuie să fie cu surpriză şi cu soare.

Dar să revin la fata asta, căreia îi place să fie strigată pe scenă cu apelativul Coeur de Pirate, când pe ea o cheamă Beatrice Martin. Are doar 21 de ani, e din Quebec (Canada) şi pe cuvânt de nu-mi dă sentimentul ăla de maci&cireşe de mai.

Mă gândeam acum 10 minute că ceva ciudat mi se întâmplă. O fi nostalgia verii sau a celor 10 luni aproape împlinite. Cumva trebuie să-mi explic faptul că, la mai puţin de o oră după ce m-am întors de la birou şi-am deschis facebook-ul, m-am trezit uitându-mă pe pozele făcute în agenţie. Asta-i dragoste adevărată, vă zic. [apropo de asta cu jobul, am tendinţa să dau la fiecare 10 secunde CRTL+S ca-n word, deşi-s pe blog, doh!]

În altă dezordine de idei, mi-e extrem de dor de Tzuchi. De mai bine de o lună e la ai mei şi eu încep s-o iau razna fără ghemul meu de blană. Dacă văd o pisică pe stradă (şi, believe me, văd câte 4-5 pe zi de pe balconul de la birou), încep să fac ca toţi plozii isterizaţi.

De altfel, mi s-a mai zis că, atunci când am o pisică pe lângă mine, parcă mă retardez cu copilării de genul “pufi, lufi, ţi faci măi, titilică?!” şi-alea asemenea. Pe cuvântul meu de fanatico-maniacă de pisici că nu mă prefac. Îmi vine să le strâng în braţe pe toate, să le flocăiesc şi să-mi pun bărbia pe blăniţa lor pufoasă şi moale şi…gata, c-o iau iar pe arătură!