O, un, doi, vineri

Un. Vinerea ies fluturii din stomac. Şi-şi înfig antenele în inimă. Şi-mpung în coca moale cu patimă nebună. Căci le e cald în căuş de suflet şi le place. Şi mie-mi place cu fluturi bezmetici.

Doi. Vinerea ne-apar bujorii. Bujori în obrăjori. Acum de la vânt de încă iarnă. Dar o să vină ea şi luna cu cireşe şi vinerea cu bujori plini de boboci. Şi-o să-mi umplu braţele de spuma lor dulce-colorată. Mintenaş, în primăvară.

Trei. Vinerea băgăm ceasul într-o cană de şi cu cafea. Fără înflorituri în porţelan. Fără farfurie. Doar cu buze de dimineaţă de weekend pe margine. Dar cafeaua nu-l şi opreşte pe timp. Poate-l dilată şi-l concentrează. Îl face cu zaţ şi fără zahăr. Poate c-un strop de lapte. Dar nu în fieşce zi, c-ar deveni prea magiun-os şi nu ne plac bomboneriile şi franţuzismele. Doar autenticul. Aşa asimetric cum e el.

Patru. Vinerea e cerul verde. Verde îngălbenit. Şi cu plăcere-i ştergem şi urma de nor. Chiar dacă pare pufos. Şi-am pune şi-un curcubeu pe el, dar doar cu nuanţe de mov.  Dar nu găsim de cumpărat şi n-avem chef de fabricat.

Cinci. Vinerea e zi de film. Film pe piele dată cu cremă. Şi cu multe blocuri în fundal, căci, ups, n-avem păşuni şi dumbrăvi decât în suflet. Dar avem proiecţii pe pereţi. Un fel de cai verzi. Sau vise desfăşurate pe 29 mp. Atât, c-atât mi-e garsoniera.