Un pic de lamentare, un mesaj pe FB şi-un bocit zdravăn
A fost atâta vânzoleală la birou în ultimele două săptămâni, că n-am avut timp nici măcar să deschid blogul. Nu c-aş fi avut ceva de citit în el, că nu scrie nimeni aici dacă nu scriu eu, doh, dar măcar aşa, să-mi aduc aminte că există şi mă aşteaptă. Am muncit şi-n weekend, am făcut flic-flac printre mai multe proiecte şi, în final, nu pot să zic decât că mi-am pus la încercare rapiditatea şi nu neapărat creativitatea. Nu-mi place când fac lucrurile pe grabă, deşi mi se pare că-s o tipă foarte rapidă şi pot să livrez chestii într-un timp înjumătăţit faţă de cât le-ar lua altora. Dar, simt că am făcut multe şi nimic concret. Şi încă nu s-a terminat maratonul.
Am început să mă gândesc tot mai serios şi la aspectul financiar al vieţii mele. Cred că partea cu satisfacţia muncii şi recunoaşterea meritelor c-o strângere de mână călduroasă nu-mi mai ţine de foame. În schimb, am observat că atunci când eşti foarte ocupat, nu mai ai timp de ieşiri şi de cheltuit bani, aşa că, într-un fel paradoxal, cu cât munceşti mai mult, cu-atât ai nevoie de mai puţini bani.
N-am avut timp să fac mai nimic pentru mine. Tot zic c-ajung la un medic pe care-l amân de o lună, tot zic c-ajung la un coafor pe care-l amân de 3 luni, tot zic că termin cartea aia pe care-o amân de o lună şi…tot aşa, din păcate. Când se termină câte-o zi şi trag linie, descopăr că pot să număr foi pline din agendă, mailuri trimise şi task-uri îndeplinite. Şi-atât! Nu mă-nţelegeţi greşit, căci îmi place ce fac, dar parcă-i cam mult să pleci în fiecare dimineaţă pe fugă la 9.30 şi să ajungi acasă seara, tot după 9. Şi, eventual, să stai tot cu gândul la câte-un proiect până te culci.
Dar ca să nu dau impresia că-s copleşită numai de probleme, am să vă zic că acum vreo 5 zile am primit pe facebook un mesaj super mişto de la o tipă pe care n-o cunosc personal, dar care mă cunoaşte de pe aici, de pe blog şi din alte chestii pe care le-am făcut şi le fac în online. Mesajul, în esenţă, e foarte măgulitor. Dar, pentru că nu vreau să-l fac public, o să zic doar că titlul lui era “mulţumesc” şi se termina cu “eşti o persoană tare mişto”. L-am citit noaptea, pe la 2 şi, sincer zic, de-ar fi fost pe zi, aş fi zâmbit continuu.
Gata, închei, dar nu înainte de a vă spune c-am văzut aseară un film la care am bocit pe rupte. Se cheamă Hachiko: A dog’s story şi e despre, cum altfel, un câine şi loialitatea lui faţă de stăpân. Îl recomand, e tare sensibil şi e după o poveste adevărată.