Pe repede înainte

A fost un pic cam frustrant ca ei să stea la poveşti, râsete şi cărţi şi eu să stau în bucătărie cu ochii-n laptop. Da’ bine măcar că n-am lipsit decât vreo oră din viaţa mea. Asta dacă nu pun la socoteală şi dimineaţa de sâmbătă când a trebuit să dau sign out dintr-o plăcere, ca să onorez o promisiune. Şi, da, mi-a venit să plâng în ambele situaţii, deşi nu mi s-au umezit obrajii decât într-una. De oftică!

Dar, să fie primit, până la urmă nişte recompense tot sunt. Unele chiar mai lesne decât mi-am imaginat. Altele, mai numeroase decât am sperat. Şi sacrificiile astea se transformă cumva în beneficii. Mai încolo.

Iar o alergare prin ploaie torenţială, deşi neprogramată, e până la urmă ceea ce-mi doream de mult timp. Doar că nişte tunete şi fulgere au cam grăbit îngheţata cu fistic, ciocolată şi tiramisu. Iar hainele grele şi ude de după, au şters o sâmbătă seara din calendar.