Monthly Archives: February 2013

26 spre 27-le meu

Când eram mai tânără şi mai naivă, mă uitam de jos în sus spre un 26 urcând spre 27. Şi mi se părea “wow”. Nu neapărat omul, deşi da, şi el (!).. ci mai ales vârsta. Şi maturitatea care venea cu ea. Şi aura aia de mister. Aia, da! Oh, da! Şi melodia aia şi piciorul ăla bâţâit pe scaun şi pozele alea goale cu ambalaje la fel de goale. Lumea acelui aproape 27 era …

Continue reading →

la fereastră

. …e o floare-n glastră!

Continue reading →

Mofturi. De-ale casei.

De când ne-am mutat, decorăm casa cu ţârâita. Adică mai mult stăm, decât cumpărăm. Dar visăm, neică, cât pentru 5 case. În principiu, cam ştim ce vrem şi de unde le vrem, doar că nu ne-am decis şi când le vrem. Însă tot e bună la ceva tărăgănarea că, uite aşa, în tot periplu ăsta, chiar mi-am dat seama la ce-mi trăsare inima şi la ce nu. La mine în casă, nu în reviste (da?!). …

Continue reading →

Fetiţo, poţi!

Nu ţi-ai propus niciodată chestii bătute-n cuie, dar atunci când ţi s-au propus, le-ai luat la purtător şi le-ai făcut din scopuri, rezultate. Ţi-au bătut la uşă nişte oportunităţi şi-ai fost acolo să le deschizi un drum. N-ai mers ca vodă prin lobodă, ci ai sădit şi-ai cultivat şi-ai cules. Nu seminţe nobile, nici ouă de aur, ci bucata aia de pâine care te-a ţinut băţoasă pe o potecă şi nu te-a înclinat după prinţipuri …

Continue reading →

Băsmăluţă

A plouat ieri. Şi apoi a stat. Şi eu l-am scos, mai mult cu forţa, afară. Să mâncăm, ce-i drept, că n-aveam de niciunele în casă. Tortellini al forno. Fix când plăteam nota, a reînceput. Ne propusesem deja să mergem pe jos măcar până la Unirii ca să respirăm un pic de ploaie. Şi ca să mai scotocesc după nişte gablonţuri. Doi şi-o umbrelă galbenă. Şi nişte braţe care se întrepătrundeau. Nu ne-am mai suit …

Continue reading →

Satelito-parazit

În general, ai impertinenţa să crezi despre tine că eşti în stare să faci distincţia dintre sateliţi şi paraziţi. Crezi că ştii că sateliţii-s aia de se învârt orbeşte în jurul tău, iar paraziţii-s cei ce trăiesc pe spinarea ta şi din timp în timp îţi mai şi rup de la gură să prindă şi ei nişte firmituri. Perfect acceptabil, tre’ să trăiască şi ei. Numai că, la un anumit moment dat de soartă, te …

Continue reading →