Send!

Received?

Full stop.

Desenează-l pe colţuri de caiete, caută-l pe google, cântă-l din playlist, imortalizează-l pe peretele din birou, îmbracă-l.

Eu-s pregătită pentru monocrom. Am multe culori în dulap şi intenţionez să le scot de acolo. Pe stradă.

Portocaliu, verde, galben, mov, albastru, roz şi mai caut.

Anul trecut, pe vremea asta, stăteam pe-o bancă de pe strada asta şi răsfoiam amintiri. Atunci nu cred că observam toată toamna din copacii ăia, fiecare frunză care dormea pe pământul murdar şi nici lumina care poza în astfalt.

Anul ăsta le-am văzut pe toate. Anul ăsta n-am mai fost ocupată cu discuţii lungi, ci cu tăceri scurte. Şi-am descoperit că, printre copacii din faţa blocurilor, există şi terase.

Şi, deşi tre’ să calci, de prea multe ori, toamna-n picioare, uneori simţi că trebuie să te opreşti în faţa ei.

Ce plăcut e să mă trezesc cu soarele pe lângă pernă, să mă învăluie când mă plimb prin mijlocul camerei şi să se joace cu genele mele când stau la fereastră! A venit primăvara!

După ce am scris ieri despre covrigii din punga maro mi s-a făcut poftă de ei şi m-am ambiţionat să stau la coadă ca să văd cum sunt. Dezamăgire. Coada se mişca extraordinar de lent la Victoriei, iar covrigul pe care l-am primit era nefăcut. NEFĂCUT! Nu era prăjit pe toate părţile, iar în interior se simţea coca crudă. L-am păstrat până acasă pentru a-i putea face poză. Ce afacere proastă: şi cu 1 leu în minus şi cu metroul pierdut! Am înţeles acum de ce îl pun în pungă maro…ca să nu se vadă că nu e copt. Fraţilor, uitaţi-vă la ce mâncaţi înainte să băgaţi în gură!

Un mare mister reprezintă pentru mine noile şi popularele covrigării din staţiile de metrou. Alea galbene, sigur le ştiţi dacă aţi mers măcar o dată cu metroul în ultimele luni. Acele mici dughene care abia se zăresc de cozile lungi care se formează în faţa lor.

Nu ştiu de unde au răsărit, dar sunt multe şi agresive. Atrag covrigarii ca muştele la oala de lapte, trezind în ei pasiuni nebănuite, activând spiritul de sacrificiu şi mândria lui “eu sunt înaintea ta la coadă!”. Nu ştiu încă sub ce formă se ascunde covrigul din punga maro pe care-o primeşti în schimbul unui leu, căci toţi consumatorii servesc minunăţia culinară direct din vârful pungii pe vârful limbii. Am vrut şi eu de vreo două ori să-mi iau, dar de fiecare dată eram intimidată de coada mult prea lungă sau îmbulzeala formată de proaspăt coborâţii din metrou care alergau să prindă un loc.

Covrigii din punga maro au devenit un fel de fiţoşenie, un fel de iphone al gustărilor, din moment ce toată lumea-i poartă ca accesoriu prin metrou, dar nu toţi au acces la ei. I-au omorât pe ambulanţii de covrigi care până acum aveau succes cu a lor cocă împletită care se vindea la 50 de bani direct din coşul de răchită.

Sper totuşi că e doar o etapă de criză. Aştept cu interes momentul când lumea va arunca covrigii şi va reveni la merdenele sărate, la placintele cu măr, la celebrele fornetti şi bananele mâncate pe fugă între staţii. Alea fiţă, frate!

Astăzi, în schimb, când s-a redeschis circulaţia la metrou, traficul a redevenit greoi şi enervant. Nu vreţi voi să mai faceţi o grevă mică? Sunt sigură că procentele alea la salariu ar mai putea fi umflate puţin..Hai, puţină atitudine, vă rog!