Ce plăcut e să mă trezesc cu soarele pe lângă pernă, să mă învăluie când mă plimb prin mijlocul camerei şi să se joace cu genele mele când stau la fereastră! A venit primăvara!

După ce am scris ieri despre covrigii din punga maro mi s-a făcut poftă de ei şi m-am ambiţionat să stau la coadă ca să văd cum sunt. Dezamăgire. Coada se mişca extraordinar de lent la Victoriei, iar covrigul pe care l-am primit era nefăcut. NEFĂCUT! Nu era prăjit pe toate părţile, iar în interior se simţea coca crudă. L-am păstrat până acasă pentru a-i putea face poză. Ce afacere proastă: şi cu 1 leu în minus şi cu metroul pierdut! Am înţeles acum de ce îl pun în pungă maro…ca să nu se vadă că nu e copt. Fraţilor, uitaţi-vă la ce mâncaţi înainte să băgaţi în gură!

Un mare mister reprezintă pentru mine noile şi popularele covrigării din staţiile de metrou. Alea galbene, sigur le ştiţi dacă aţi mers măcar o dată cu metroul în ultimele luni. Acele mici dughene care abia se zăresc de cozile lungi care se formează în faţa lor.

Nu ştiu de unde au răsărit, dar sunt multe şi agresive. Atrag covrigarii ca muştele la oala de lapte, trezind în ei pasiuni nebănuite, activând spiritul de sacrificiu şi mândria lui “eu sunt înaintea ta la coadă!”. Nu ştiu încă sub ce formă se ascunde covrigul din punga maro pe care-o primeşti în schimbul unui leu, căci toţi consumatorii servesc minunăţia culinară direct din vârful pungii pe vârful limbii. Am vrut şi eu de vreo două ori să-mi iau, dar de fiecare dată eram intimidată de coada mult prea lungă sau îmbulzeala formată de proaspăt coborâţii din metrou care alergau să prindă un loc.

Covrigii din punga maro au devenit un fel de fiţoşenie, un fel de iphone al gustărilor, din moment ce toată lumea-i poartă ca accesoriu prin metrou, dar nu toţi au acces la ei. I-au omorât pe ambulanţii de covrigi care până acum aveau succes cu a lor cocă împletită care se vindea la 50 de bani direct din coşul de răchită.

Sper totuşi că e doar o etapă de criză. Aştept cu interes momentul când lumea va arunca covrigii şi va reveni la merdenele sărate, la placintele cu măr, la celebrele fornetti şi bananele mâncate pe fugă între staţii. Alea fiţă, frate!

Astăzi, în schimb, când s-a redeschis circulaţia la metrou, traficul a redevenit greoi şi enervant. Nu vreţi voi să mai faceţi o grevă mică? Sunt sigură că procentele alea la salariu ar mai putea fi umflate puţin..Hai, puţină atitudine, vă rog!

“hopeless time to roam

the distance to your home

fades away to nowhere

how much are you worth?

you can’t come down to earth

you’re swelling up

you’re unstoppable

cos you’ve seen

seen too much

and too young”

Mă amuză foarte tare transmisiunile în direct făcute de Cătălin Radu Tănase despre concert: şi ieri şi azi ne-a transmis informaţiile chicotind mereu, abţinându-se să nu râdă în hohote, cu un zâmbet tembel de la urechea strânga până la cea dreaptă. Nu ştiu ce-l distrează aşa tare…O să aflu în câteva ore. Ne vedem acolo!

Credits UmbluLiber.com

Cuvântul “pauză” are, în majoritatea cazurilor, conotaţii pozitive pentru specia umană: pauza mare de la şcoală, pauza de masă, pauza de cafea, pauza de învăţat, etc.

Numai că ajungi uneori în nişte situaţii în care pauza nu-ţi mai e aşa de zâmbitoare: pauza de gândire, pauză de inspiraţie, pauza de job, pauza de relaţie.

Asta e, câteodată trebuie să mai iei şi câte o pauză…pentru că…Good things come to those who…pause!

Iau şi eu o pauză de la blogul acesta…See u!

Mă tot întreb câţi specialişti în “puţuri de mică şi mare adâncime” are Bucureştiul, de toţi stâlpii sunt plini de afişe care anunţă disponibilitatea pentru executarea aceastei activităţi. Iniţial am crezut că sunt 2-3 nebuni care au împânzit oraşul cu anunţuri, dar ulterior mi-am dat seama că fiecare anunţ are alt număr de telefon pentru contact. Aşa mulţi sunt? Mă fascinează! E unul din marile mistere ale Bucureştiului, pentru mine…