E vreme de stat sub zăpadă,

învelit în pătura aproape deşirată a naturii.

Un “te rog frumos” aduce un fir de prima-vară,

acolo unde tolănită s-a aruncat ca-n puf prima-iarnă.

E un oraş înghiţit de prea mult alb. Oţelit. C-o umbră ascuţită.

Sute de lănci brăzdează la sânge un obraz.

E obrazul meu pe care-l poartă altcineva sub altă formă.

Barbă.

Dar e caldă şi moale pe alături,

uneori cu pic de înţepător când trebuie.

Ne întoarcem la oraş,

aşa cum ne întoarcem la rădăcini. Înfipte şi înfipţi.

La pământul care avea crescut în el un copac.

Îmbrăcat în ciment.

Nici cimentul nu se mai zăreşte sub pătură.

Doar răcoarea lui.

Dacă te uiţi în zare, n-o vezi. Zarea

e muşcată de blocuri.

Luăm vremea în piept ca pe-un gheţar.

Şi îngheţăm griul camuflat în alb.

În loc de prolog la iarnă:

unele năzuinţe s-ar putea să se facă realitate. s-ar putea?

Fără răsunete de gânduri amuţite în mintea zveltă.

O să le spună limba. Direct din vârful relaxării.

O luptă deget la deget se dă în palma mea

pe firele subţiri de piele care,

la naştere, croiesc destin.

Prologul prologului:

Oricând, dar când?

se poate schimba perspectiva.

Nici să realizezi timp n-ai

că dintr-un buştean în drum

devine-n ochi un simplu pai.

Când? Când de curând?

Joia e de fapt o seară.

Când e-n lumină e doar “pre-vineri”.

Miezul îi e pe-nserate, restul e doar accesoriu.

Joia pe-nserate e cu liniştea prietenă.

Şi tovărăşie îşi face cu gândurile care-şi scot capul din cap.

Ele, ielele, cele vesele, îndrăgostite, plictisite sau furioase.

Nu şi azi, însă. Azi nu!

Joia asta nu-i seară, nu-i lipsă, nu-i monolog.

Nu-i nici linişte, nu-i.

Gândurile îşi riscă argumentaţia ieşind acum.

De-aia sunt şi-aşa de frânte. “Frânturi” li se mai spune.

Nu, nu-i revoltă şi nici revoltător nu-i.

Dar e o urmă de dor de ducă. În înserarea acestei joi.

Ducă-s-ar uneori, că tare frumos se întoarce.

Joia asta e în poze. Aceste poze cu stări fără de stare. Dar cu lumină, da!

Lumină de pre-vineri şi pre-maturitate.

]]> http://www.vecinica.ro/2012/01/26/joia-pe-nserate/feed/ 0 http://www.vecinica.ro/2012/01/12/ma-prefac/ http://www.vecinica.ro/2012/01/12/ma-prefac/#comments Thu, 12 Jan 2012 20:15:38 +0000 Vecinica http://www.vecinica.ro/?p=3440

Mă prefac în acel ceva care nu-mi întoarce zâmbet, ci doar îmi pleacă fruntea. Doar că uneori îmi face o sadică plăcere să văd ce-i pe creştet şi aşa mă alin că fruntea plecată e o bătălie câştigată din start.

Mă prefac în iernatic care-şi ascunde căldura sub un strat de protecţie ca să-şi ferească bunul de rău. Deşi aş vrea să scot frumosul, bunul şi wow-ul din nou la lumină ca să-mi scot, odată cu ele, şi asul din mânecă.

Mă prefac în nevăzător, deşi limpede observ. Dar cu observaţia nu treci puntea şi ea nu-ţi aduce nici determinarea. E doar o observaţie ce poate fi observată, nu şi clarificată.

Mă prefac în nepăsător, chiar dacă adânc începe să mă apese. Dar jur că nu ştiu care-i soluţia de mijloc, iar cea din capăt, de la extremă, mă epuizează în gând. Şi-am căutat şi ajutor şi tot degeaba. Cu reţetarul nu găseşti mulţumirea, c-atunci am fi cu toţii ca la dex.

Disciplinare? Când te prefaci, ai grijă să te şi faci. Altfel rişti să-ţi fie transformarea, sentinţă la trecut. Şi toate cazurile încheiate, au dovezi şi pedepse arhivate. Iar eu numai în rând nu stau, de cum văd un zid, cu coarnele în el m-am înfipt.

Cumpătare? Măsura fără luare aminte e greu de măsurat: mai bine-o sari decât s-o ocoleşti. Iar de mi-ar ajunge memoria pentru fiecare impuls, mi-aş face lung colier de fericiri orgasmice pe care cu vanitate pe văile gâtului l-aş purta. Vin în tandem, nu ştiu să le despart.

Ambiţie? Da! Da! Oamenii ambiţioşi sunt şi frumoşi, doar că uneori greu înţeleşi: dacă mişti din coate, deranjezi. Deşi tot ce ţi-e mai sus, ar trebui să-ţi fie ţel, nu inamic. Dar lumea nu înţelege, pentru că înţelegere de am avea cu toţii, am fi ca-n dex, am zis mai sus. Aşa că, e clar, se vede: cu ambiţia nu-ţi faci prieteni!

Abstinenţă? Suferinţă? Nu. Asta-i sfâşiere, nu transformare!

Răspunsul dintr-un cuvânt nu-l găsesc. Eu-s om de fraze lungi. Poate c-ar trebui să pun mai multe verbe decât substantive. De mâine.

]]> http://www.vecinica.ro/2012/01/12/ma-prefac/feed/ 0 http://www.vecinica.ro/2012/01/10/infatuarea-ta-amuzamentul-meu/ http://www.vecinica.ro/2012/01/10/infatuarea-ta-amuzamentul-meu/#comments Tue, 10 Jan 2012 15:17:52 +0000 Vecinica http://www.vecinica.ro/?p=3429

Orice gândac are senzaţia că-i rege în bătătura prin care trece,

Până când un picior ce striveşte îi va da pe şiră fiorul rece.

Mi-e milă. Mi-e milă pentru că văd cum te zbaţi să răzbaţi. Şi cum te chinui să te remarci. Şi cum doar ură se vede-n a ta dâră.

Dar cum menire în viaţă n-ai decât peste geam să speri c-ajungi, e tolerabil totuşi că tu cu ură îţi construieşti statutul la care doreşti să accezi.

Lumea ta e bucătăria mea. Îngustă.

La mulţi ani!

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password:

Aşa se manifestă. Chiar şi-n online. Unul dintre cele mai mişto comentarii, din toată istoria Facebook-ului

Nu mai sunt lucrurile cum erau odată.

Acum e multă dramă şi teatru. Fals, fals, fals. Se gesticulează, se articulează, se dansează. Mult, exagerat. Mai puţină dramă, vă rugăm! Fără să oftăm, fără să ne încruntăm, fără să părem interesanţi când nu suntem.

Ah, şi lucrurile… lucrurile dom’le, nu mai sunt cum păreau odată.

Nu mai e lejeritate. Nu prea mai e nici zâmbet, d-ăla sincer. Nu mai e glumă. Nu mai e sinceritate. Acum e cu băgare de seamă şi mai puţin băgare la cap. E cu vorbit aiurea în gară. Bolboroseli, îngânări, bombăneli. Mai puţin teatru, vă rugăm! Da, da, da, e doar ambalajul şi-aşa-i menit să fie acum, din păcate.

Nu mai sunt lucrurile în fapt, de fapt.

Acum sunt doar părerile. Şi impresiile. Şi relaţiile. Şi aroganţa.

Şi nu-mi mai place, sincer zic. Sincer, cu sinceritatea cea mai sinceră.

La fel de palpabile, însă, sunt şi dezavantajele. Atât de palpabile cât e un gândac cu multe picioare, pe care le foloseşte la capacitate maximă ca să circule pe cortina de duş. Pe lângă asta, mai şi pleacă din când în când la fratele lui să joace fifa. Ceea e cu prea multă linişte inclusă.

Vorbeam ieri cu Arina, mai de una, mai de alta, şi din cuvânt în cuvânt am ajuns la nunţi şi la reticenţa oamenilor de a merge la ele, din cauza banilor. Şi-atunci m-am arătat eu vitează şi-am zis că la nunta mea n-o să se dea daru’. Şi dacă nu se dă daru’, înseamnă că nici n-o să se mănânce.

Aşa că, stând eu întinsă pe canapeaua din biroul dintre etaje, am ajuns la concluzia că o să-mi fac o nuntă doar cu băutură… şi nişte covrigei şi alune ca să n-avem probleme cu ebrietatea.

Apoi, ca să simplificăm lucrurile, ne-am gândit amândouă la o nuntă online, ca o soluţie mult mai ieftină. Dar ca să nu semănăm c-o anumită campanie de la Vodafone, am restrâns-o la o nuntă pe Facebook. Şi cum ne-ar fi cel mai uşor s-o facem? Dacă-l luăm de soţ pe Mark. Sigur-sigur poate el să facă minuni cu facebook-ul lui.

Cam da, ne-am plictisit un pic. Şi-apoi ne-a trecut. Dar ideea cu “covrigei+alune” cred că rămâne în picioare. Deşi, la un double check, mi s-a zis că aşa zic toţi înainte – că vor nuntă fără obligaţii materiale – şi când ajung la altar, îşi dau seama c-au nevoie de bani. Eh, soarta.