18 articles Articles posted in Uncategorized

nu mi-a fost frică

pentru câteva ore bune, nu mi-a fost frică.

de niște minute, am început s-o simt.

am citit articolul ăsta.

eu știu ce-am simțit atunci, în acel moment. și eu știu c-a rămas în ființa mea și c-o să simt în continuare.

fără rușine și fără frica oricărui răspuns. fără frica de consecințe.

amazing

image

mi-e dor de tine

atât.

Nu știu

Nu știu cum mi-am pierdut al șaselea simț, ăla de-mi dădea semnalul că e ok să încerc, că se poate, că o să iasă. Nu știu de ce cu vremea nu devin mai sigură, cum am tot auzit că tre’ să devii când te apropii de 30. Nu știu de ce nu mai e simplu cum (parcă) era odată. Nu știu de ce mie mi se pare că se mai poate și ceva, cumva, mă contrazice. 

Nu știu dacă să-mi pară rău sau să ignor.

Nu știu de ce devine tot mai anapoda să riști, să spui direct ce ai în minte și ce simți în piept. Nu știu exact de ce. Nu știu.

don’t be afraid of the circuses

apropo de postul de mai jos.
și alte lecții de viață, în video-ul ăsta

un punct

20140501-214020.jpg

Mă uit cu tristețe la pagina asta goală și nu știu unde-i “de la capăt”. Probabil nu e undeva, e cândva. E luni.

Dau enter și tot nu-mi pot aduna mințile. S-au izbit de toți pereții inconștientului și mi-e teamă să-mi deschid conștient ochii să le caut rămășițele. De-or mai fi, cine știe.

Am fost prea multe luni în coma asta a adevărului neștiut și m-am îmbărbătat că “n-o să fie un șoc”. Dar când m-am pus pe parchetul ăla jegos, am știut că intru în șoc. Nu știu însă când o să treacă.

Mi-e frică de derutare. Știu c-o să fiu confuză și-o să-mi tot întorc capul spre dreapta – spre gol – luni de-acum încolo. O să fiu descoperită, ca un soldat trimis în chiloți pe câmpul de luptă. O să mă izolez și-o să mă pierd. O să mă trezesc și-o să mă pleznesc. O să mă zbat și o să-mi treacă. De fapt asta doare cel mai al dracului de tare: că o să treacă.

Că o să vină o vreme când o să spun “pe atunci” și lumea n-o să relaționeze. Și nici eu… decât poate cu o altă eu: mai proastă, mai emotivă, dar mai prietenă cu un om.

Un om care va rămâne probabil prieten, dar nu va fi acolo să spună “bravo!” sau “nu mai pune și tu la suflet…”, nu va mai trata cu răbdare imperfecțiuni în tine ca-n draci și nici nu-și va mai pune toată încrederea la grămadă și-n visele tale.

Un sfârșit e un sfârșit, nu un început. Un gol (în stomac) e un nou început?

Deocamdată am doar o foaie plină ochi cu mâzgâlituri, încercări, reușite și niciun loc gol ca să mai pot adăuga ceva. Iar de CTR+A+DEL încă mi-e frică. Încă.

vânt nisipiu

20140401-000349.jpg
Îmi place asprimea pustietății. Vântul care răscolește nimicul. Nisipul care nu se spulberă în aer, pentru că nu e aer.

20140401-001106.jpg

20140401-001307.jpg
Îmi place gălăgia liniștii. Valurile gaițe care se ceartă cu cerul. Și nepăsarea soarelui care sfidează gerul de martie. Cu dinți de balaur.

20140401-001156.jpg

20140401-001359.jpg
Îmi place pielea crăpată deopotrivă de soare și vânt. Și buzele uscate prinse-n fire de păr. Ciufulit și încurcat.

20140401-001451.jpg

20140401-002446.jpg
Îmi place pătura albastră care plutește spre nicăieri, dar departe de corpurile noastre. Spre vântul fără aer.

20140401-001736.jpg

20140401-001749.jpg
Îmi place cheful pișcător al nisipului. Și bucuria lui de-a se plimba o oră pe sub picioarele noastre.

20140401-002319.jpg
Îmi place poza asta. Cu tot cu galben, și albastru, și fericire. Îmi place că marea m-a vizitat în martie.

20140401-002937.jpg

pentru mine

nu scriu pentru voi. scriu pentru mine. pentru ziua în care voi vrea să-mi amintesc ce-am făcut la 28 de ani.
de fapt nu scriu, vreau să mă bucur, căci a trecut mult timp de când scrisul nu m-a mai bucurat ca acum.

scriu pentru după-amiaza de sâmbătă când am purtat o rochie cadou și dragoste pe post de eșarfă.

mama și mamaia.

20140331-232527.jpg

mamaia și tataia.

20140331-232641.jpg

tata.

20140331-232717.jpg

scriu pentru dimineața când un post-it m-a trezit și m-a făcut să alerg besmetică prin casă, din colț în colț, din indiciu în indiciu. scriu pentru lacrimile de surpriză.
unul dintre post-it-uri

20140331-232913.jpg

scriu pentru dimineața întârziată de culoare, de forme și de gusturi. pentru neașteptat și pentru prietenie.
ceva colorat peste ceva bun

20140331-233228.jpg

20140331-233303.jpg

scriu pentru prânzul cald și pentru săru’ mâna pentru masă. și pentru “ceva bun”-ul.

20140331-233437.jpg

scriu pentru agitația de seară și pentru emoțiile stinse cu un suflu către lumânări. și pentru suflul de eliberare și culoare intenționat pentru cei 28 de ani.

20140331-233857.jpg

20140331-233650.jpg

scriu doar pentru mine și pentru mine ce-o să fie. bucuroasă ca-n acea zi de miercuri, sper >

Ce bine că

20140324-224904.jpg

Sunt.
Ei. Și eu, datorită lor. Dar în mod special, ei.

20140324-225258.jpg

Povestea acestui tricou e simplă: l-am văzut pe net și l-am comandat instant în două modele, unul masculin și unul feminin. Pentru ziua lui din ianuarie.

Povestea acestei poezii de pe tricou e simplă: e una dintre cele mai frumoase poezii ale lui Nichita Stănescu.

Povestea legăturii tata-poezie-eu e complexă: în adolescența mea, tata mi-a recitat aceste versuri cu religiozitate. Și iubire. E cumva una dintre puținele discuții, cu puține cuvinte, despre viață, iubire și destin, pe care le-am purtat cu el de-a lungul vieții mele. Așa am învățat eu, din experiență, că între tată și fiică nu se discută niciodată cu argumente logice, ci cu poezie. Și vise recitate.

De soare

20140316-185822.jpg
Am avut o deficiență de soare săptămâna asta. Și nu sunt sigură că se va trata așa repede. Chiar și cu efortul meu de-al pune pe mine.