E vreme de stat sub zăpadă,

învelit în pătura aproape deşirată a naturii.

Un “te rog frumos” aduce un fir de prima-vară,

acolo unde tolănită s-a aruncat ca-n puf prima-iarnă.

E un oraş înghiţit de prea mult alb. Oţelit. C-o umbră ascuţită.

Sute de lănci brăzdează la sânge un obraz.

E obrazul meu pe care-l poartă altcineva sub altă formă.

Barbă.

Dar e caldă şi moale pe alături,

uneori cu pic de înţepător când trebuie.

Ne întoarcem la oraş,

aşa cum ne întoarcem la rădăcini. Înfipte şi înfipţi.

La pământul care avea crescut în el un copac.

Îmbrăcat în ciment.

Nici cimentul nu se mai zăreşte sub pătură.

Doar răcoarea lui.

Dacă te uiţi în zare, n-o vezi. Zarea

e muşcată de blocuri.

Luăm vremea în piept ca pe-un gheţar.

Şi îngheţăm griul camuflat în alb.

În loc de prolog la iarnă:

unele năzuinţe s-ar putea să se facă realitate. s-ar putea?

Fără răsunete de gânduri amuţite în mintea zveltă.

O să le spună limba. Direct din vârful relaxării.

O luptă deget la deget se dă în palma mea

pe firele subţiri de piele care,

la naştere, croiesc destin.

Prologul prologului:

Oricând, dar când?

se poate schimba perspectiva.

Nici să realizezi timp n-ai

că dintr-un buştean în drum

devine-n ochi un simplu pai.

Când? Când de curând?

Antonimul lui “lipsă” este “surplus”, fără de îndoială.

Niciuna dintre aceste definiţii nu-ţi ţine ritmul inimii constant. însă.

Linia de diferenţiere se trage pe sine de urechi când ajunge la culori.

Antonimul lui “culoare” nu există nicăieri. surprinzător, aşa-i.

Balanţa stă perfect în echilibru, acolo unde-i şi spaţiu şi culoare. cred.

Uneori alb, alte ori multicolor. De cele mai multe ori, concomitent.

The Exchange, Amsterdam hotel

Joia e de fapt o seară.

Când e-n lumină e doar “pre-vineri”.

Miezul îi e pe-nserate, restul e doar accesoriu.

Joia pe-nserate e cu liniştea prietenă.

Şi tovărăşie îşi face cu gândurile care-şi scot capul din cap.

Ele, ielele, cele vesele, îndrăgostite, plictisite sau furioase.

Nu şi azi, însă. Azi nu!

Joia asta nu-i seară, nu-i lipsă, nu-i monolog.

Nu-i nici linişte, nu-i.

Gândurile îşi riscă argumentaţia ieşind acum.

De-aia sunt şi-aşa de frânte. “Frânturi” li se mai spune.

Nu, nu-i revoltă şi nici revoltător nu-i.

Dar e o urmă de dor de ducă. În înserarea acestei joi.

Ducă-s-ar uneori, că tare frumos se întoarce.

Joia asta e în poze. Aceste poze cu stări fără de stare. Dar cu lumină, da!

Lumină de pre-vineri şi pre-maturitate.

]]> http://www.vecinica.ro/2012/01/26/joia-pe-nserate/feed/ 0 http://www.vecinica.ro/2012/01/12/ma-prefac/ http://www.vecinica.ro/2012/01/12/ma-prefac/#comments Thu, 12 Jan 2012 20:15:38 +0000 Vecinica http://www.vecinica.ro/?p=3440

Mă prefac în acel ceva care nu-mi întoarce zâmbet, ci doar îmi pleacă fruntea. Doar că uneori îmi face o sadică plăcere să văd ce-i pe creştet şi aşa mă alin că fruntea plecată e o bătălie câştigată din start.

Mă prefac în iernatic care-şi ascunde căldura sub un strat de protecţie ca să-şi ferească bunul de rău. Deşi aş vrea să scot frumosul, bunul şi wow-ul din nou la lumină ca să-mi scot, odată cu ele, şi asul din mânecă.

Mă prefac în nevăzător, deşi limpede observ. Dar cu observaţia nu treci puntea şi ea nu-ţi aduce nici determinarea. E doar o observaţie ce poate fi observată, nu şi clarificată.

Mă prefac în nepăsător, chiar dacă adânc începe să mă apese. Dar jur că nu ştiu care-i soluţia de mijloc, iar cea din capăt, de la extremă, mă epuizează în gând. Şi-am căutat şi ajutor şi tot degeaba. Cu reţetarul nu găseşti mulţumirea, c-atunci am fi cu toţii ca la dex.

Disciplinare? Când te prefaci, ai grijă să te şi faci. Altfel rişti să-ţi fie transformarea, sentinţă la trecut. Şi toate cazurile încheiate, au dovezi şi pedepse arhivate. Iar eu numai în rând nu stau, de cum văd un zid, cu coarnele în el m-am înfipt.

Cumpătare? Măsura fără luare aminte e greu de măsurat: mai bine-o sari decât s-o ocoleşti. Iar de mi-ar ajunge memoria pentru fiecare impuls, mi-aş face lung colier de fericiri orgasmice pe care cu vanitate pe văile gâtului l-aş purta. Vin în tandem, nu ştiu să le despart.

Ambiţie? Da! Da! Oamenii ambiţioşi sunt şi frumoşi, doar că uneori greu înţeleşi: dacă mişti din coate, deranjezi. Deşi tot ce ţi-e mai sus, ar trebui să-ţi fie ţel, nu inamic. Dar lumea nu înţelege, pentru că înţelegere de am avea cu toţii, am fi ca-n dex, am zis mai sus. Aşa că, e clar, se vede: cu ambiţia nu-ţi faci prieteni!

Abstinenţă? Suferinţă? Nu. Asta-i sfâşiere, nu transformare!

Răspunsul dintr-un cuvânt nu-l găsesc. Eu-s om de fraze lungi. Poate c-ar trebui să pun mai multe verbe decât substantive. De mâine.

]]> http://www.vecinica.ro/2012/01/12/ma-prefac/feed/ 0 http://www.vecinica.ro/2012/01/11/re/ http://www.vecinica.ro/2012/01/11/re/#comments Wed, 11 Jan 2012 13:18:40 +0000 Vecinica http://www.vecinica.ro/?p=3436

Send!

Received?

Full stop.

Orice gândac are senzaţia că-i rege în bătătura prin care trece,

Până când un picior ce striveşte îi va da pe şiră fiorul rece.

Mi-e milă. Mi-e milă pentru că văd cum te zbaţi să răzbaţi. Şi cum te chinui să te remarci. Şi cum doar ură se vede-n a ta dâră.

Dar cum menire în viaţă n-ai decât peste geam să speri c-ajungi, e tolerabil totuşi că tu cu ură îţi construieşti statutul la care doreşti să accezi.

Lumea ta e bucătăria mea. Îngustă.

La mulţi ani!

Eu mi-am pus direct pe piele povestea asta, de mai mult timp. Şi ştiu că nu-i frumos să te dezbraci în faţa lumii, dar… e vorba de o stare.

www.clinicanera.ro

E vorba de un proiect care vizează construirea primei clinici din România pentru recuperarea bolnavilor de cancer. Prima din România, s-a citit, da? Clinica se va numi Nera şi mai multe informaţii despre obiectivele ei vei putea găsi pe site.

Tot pe site vei vedea şi campania de strângere de fonduri, pentru că această clinică încă nu există încă decât în mintea, sufletul şi planurile unei fundaţii excepţionale şi-a unui medic în faţa căruia nu poţi decât să reacţionezi cu tradiţionalul “Jos pălăria!”.

Dacă va fi strâns, din donaţii, 1.000.000 euro, el va fi  adăugat la cele 3 milioane euro venite din fonduri europene, şi atunci vom putea vorbi de o şansă reală care li se dă bolnavilor de cancer.

Ştiu, ştiu, sunt campanii peste campanii care vorbesc despre drame, suferinţe, boli şi probabil n-ai timpul necesar să-ţi pese de toate. N-ai trecut prin asta, n-ai plâns niciodată de neputinţă şi de frica morţii, aşa că, pe bună dreptate, într-un fel, te înţeleg. Eşti liber să închizi această fereastră dacă nu-ţi pasă, dar înainte să apeşi pe butonul X, află că această iniţiativă vorbeşte despre speranţă şi şanse, nu despre drame.

Acum, pentru tine, cel căruia îi pasă de ziua de mâine şi cel care înţelege că, oferind un ajutor mic, se pot face lucruri mari: intră pe site, citeşte, înţelege şi, dacă poţi, donează. E vorba de 2 euro, echivalentul a… nici n-are rost să-ţi explic cât de puţin înseamnă, te prinzi tu singur.

Iar dacă îţi pasă, arată-le şi altora şi spune-le şi lor că pot contribui: pune o faptă bună la temelia clinicii şi inscripţionează o cărămidă din fundaţia ei cu numele tău. În partea de jos a site-ului vei vedea un zid cu multe cărămizi pe care stau scrise numele oamenilor.

Pune-ţi şi tu numele pe o cărămidă şi aşa, vei duce mesajul mai departe şi vei ajuta la construirea clinicii.

*De ce scriu despre acest proiect? Pentru că am pus mult suflet îl el şi-am plâns când l-am scris şi mi-am dorit cu ardoare să fi scris la el prin 2007 şi clinica să fi fost deja în picioare mai acum vreo 3 ani.

Şi numai cine a trecut prin asta înţelege anumite lucruri, aşa că n-am să insist cu alte detalii.

Vă rog doar să vă uitaţi şi să încercaţi să înţelegeţi. Atât.

This post is password protected. To view it please enter your password below:

Password: